Oferta Iulius Mall Suceava: Târg de start-up joi și ateliere pentru copii sâmbătă


Intră acum și în grupul de

În a doua parte a săptămânii în curs, Iulius Mall Suceava va găzdui un târg dedicat start-up-urilor, organizat de Eastern Marketing Insights și organizează din nou ateliere de creație pentru copii.

Concret, Joi, 8 octombrie 2020, la etajul 1 al Iulius Mall Suceava, zona Altex, va avea loc, de la ora 11.00, Târgul Start-up-urilor create în cadrul proiectului Reconnect Diaspora, din regiunea Nord Est. Acesta este organizat de Eastern Marketing Insights și are ca scop încurajarea antreprenoriatului pentru românii plecați în diaspora, care doresc să se întoarcă în țară și să-și deschidă propriile afaceri.

Sâmbătă, 10 octombrie, specialiștii de la Creativ & Deco îi așteaptă pe copii la parterul Iulius Mall Suceava, în zona Kids Land, la atelierele de creație. Micii artiști vor picta cu vopseluri acrilice și vor decora căsuțe din MDF cu plastilină 5D. Evenimentul va avea două sesiuni, prima începând la ora 14.00, iar cea de-a doua, de la ora 15.00. Toate măsurile de siguranță vor fi respectate, iar la fiecare masă vor sta doar câte doi copii. Micile creații vor putea fi luate acasă, iar toate materialele necesare sunt oferite de Iulius Mall Suceava. Accesul la atelierele de creație se face în limita locurilor disponibile și pe bază de bilet, care poate fi obținut de la Centrul Info.


Intră acum și în grupul de