„In Memoriam Miroslav Dzubinscky” a ajuns la a IV-a editie, la Campulung Moldovenesc

Municipiul Câmpulung Moldovenesc a găzduit în a treia zi de Crăciun un eveniment muzical deosebit „In Memoriam Miroslav Dzubinscky”, manifestare ajunsă la cea de-a IV-a ediție. Dacă în anii trecuţi această acţiune a fost organizată în locații neconvenționale, ediția din acest an s-a desfășurat la „Illusion” Club.

Prezent la eveniment, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Șerban, s-a declarat fan al muzicii rock. „Sunt deosebit de încântat să fiu aici, în mijlocul iubitorilor de muzică rock, mă alătur și eu fanilor de toate vârstele, fiind la rândul meu un iubitor al acestui gen de muzică. Anul acesta, comemorăm cinci ani de la dispariția lui Miroslav Dzubinscky printr-un concert de excepție, asigurat de prezența a doua trupe etalon al rock-blues-ului autohton, Cyfer’S Sin și Ride on Band – quintetul ce are în componență trei elevi a lui „Giubi” și doi talentați muzicieni bucureșteni”, a spus edilul câmpulungean.

Devenit deja tradiţie pentru câmpulungeni și turiștii ce-și petrec sărbătorile de iarnă în Bucovina, concertul memorial “Miroslav Dzubinscky” este evenimentul cultural muzical așteptat cu mare interes, an de an, în luna decembrie, o vie dovadă că oamenii buni și muzica bună trăiesc „forever”.