Bach, comemorat la Suceava

„Integrala Johann Sebastian Bach” va fi lansată joi, începând cu ora 18:00, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”. Organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei, Forumul Regional al Germanilor din Bucovina, Comunitatea Evreilor din Suceava şi Uniunea Scriitorilor din România, cu un program conceput, coordonat şi derulat de scriitoarea Angela Furtună, evenimentul va oferi săptămânal în anul când se împlinesc 260 de ani de la moartea marelui muzician, muzică de Bach şi lecturi publice din mari scriitori, colocvii muzicale, plastice şi literare plurilingvistice, workshop-uri şi alte evenimente de elită.

Ediţia inaugurală va conţine primele două Concerte Brandenburgice, iar Angela Furtună şi Corina Derla vor prezenta tălmăciri în germană şi română din Paul Celan, aceasta fiind una din sesiunile dedicate operei lui Celan în cadrul „Anului Paul Celan”, lansat la Suceava în data de 27 ianuarie 2010, cu ocazia comemorării Zilei Internaţionale a Holocaustului. Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la naşterea marelui poet şi 40 de ani de la moartea sa tragică la vârsta de numai 50 de ani.