Castigatorii sejururilor oferite de Iulius Mall Suceava isi fac bagajele pentru Roma si Vatican!

Câştigătorii Iulius Mall Suceava vor petrece Paştele în fascinanta capitală a Italiei, la Roma. Trei suceveni care au făcut cumpărături şi s-au distrat la Iulius Mall au beneficiat de unul din cele peste 1.500 de premii ale campaniei promoţionale “Am copt premii pentru toată familia!”. Cei trei norocoşi nu au primit o recompensă oarecare, ci au aflat de Florii că vor petrece Paştele în metropola supranumită “capitala lumii”.

Ariadna Rădăşan (37 de ani), Ştefan Mujdei (25 de ani) şi Dan Ioniţă (29 de ani), toţi din Suceava, nu vor petrece singuri Sfintele Sărbători în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. Vor pleca la Roma alături de partenerii lor de viaţă pentru ca această excursie să fie cu adevărat plăcută şi să le rămână în suflet. O echipă de televiziune de la Intermedia Prima TV îi va însoţi fericiţii câştigători pe malurile Tibrului, la Colosseum, Capela Sixtină, Columna lui Traian, Fontana di Trevi, dar şi în piaţetele, muzeele, grădinile şi monumentalele clădiri din patrimoniul mondial.

“Ştiam că toate drumurile duc la Roma, dar nu bănuiam că şi drumul meu într-acolo merge!”, a afirmat cu entuziasm Ariadna Rădăşan la aflarea veştii că va petrece 5 zile alături de soţul său în eterna capitală.

“Nu credeam că aveam vreo şansă să câştig, dar am depus câteva taloane pentru că obişnuiesc să fac cumpărături la Iulius Mall. Numele meu a fost primul extras din urnă”, a spus şi Ştefan Mujdei, care va merge împreună cu iubita într-o vacanţă gratuită în Italia.

Serviciul nu îi permite celui de-al treilea norocos, Dan Ioniţă, să plece de Paşte, împreună cu prietena sa, la Roma. Şi-a amânat vacanţa oferită de Iulius Mall Suceava pentru concediul de odihnă, peste câteva săptămâni.

Frumuseţile Romei şi periplul câştigătorilor în Italia vor fi imortalizate pentru a fi împărtăşite publicului într-un material care va fi televizat.