Vicepreședinte CJ Suceava Niculai Barbă invită sucevenii la Noaptea Muzeelor: Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul de Istorie și Muzeul de Științele Naturii pot fi vizitate gratuit până la ora 24:00

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a invitat, sâmbătă, sucevenii să participe la „Noaptea Muzeelor” organizată la Muzeul Național al Bucovinei.

Barbă a spus că programul de vizitare gratuită este între orele 18:00-24:00 la  Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul de Istorie și Muzeul de Științele Naturii, iar între orele 18:00-20:00, la Muzeul Satului Bucovinean.

Vicepreședintele CJ Suceava a menționat că se pot vizita pe lângă expozițiile permanente și expoziții temporare la Muzeul de Istorie, respectiv “Ilie Boca-expoziție de pictură”, “Carpi și goți în colecțiile Muzeului Național al Bucovinei”, “Karol Wojtyla #geneza”, Expoziție Lectora 8. “LECTurezi și desenezi!” sau expoziție de grafică “Candele vii. Trăitori și mărturisitori ai ortodoxiei românești contemporane”.

Niculai Barbă spune că Muzeul Național al Bucovinei are în această perioadă o activitate care demonstrează deschiderea și recunoașterea acestei instituției de referință din subordinea CJ Suceava.

Astfel, MNB este co-organizator al expoziției “Ion Mândrescu, Omul, spațiul, timpul”.  Muzeul are conceptul expozițonal și trei piese proprii: la Bistrița, Complexul Muzeal Bistrița și Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, unde va fi vernisajul sâmbătă de la ora 13:00. Expozția urmează a fi itinerată de MNB în 2022 la Muzeul National Brukenthal și Muzeul Țăranului Român.

MNB este partener al Muzeului Național de Istorie a României la expozitii externe, prima fiind la Muzeul Național de Arheologie din Madrid.

„Invit sucevenii, pe vecinii noștri din toate județele, prietenii noștri de mai aproape sau mai de departe, pe toți cei care pot ajunge în această zi specială la Suceava pentru a vedea, din Cetatea de Scaun a domnilor Moldovei, un spectaculos apus de soare peste vechea capitală moldavă. Un apus de soare văzut din Cetatea Sucevei este un spectacol unic ce nu trebuie ratat”, a spus Barbă.

El recomandă ca în primele ore ale programului vizitatorii pot alege Muzeul Satului Bucovinean pentru a fi martorii unui amurg de poveste peste satul bucovinean autentic, cu școala lui, cu biserica lui, cu cuptorul de ars oale, cu fierăria, crâșma și daracul lui.

„Satul bucovinean precum și Cetatea au trecut cu bine de-a lungul istoriei prin nenumărate încercări fără a le curma cursul. Oricine ne calcă pragul vede acest lucru”, a spus vicepreședintele CJ Suceava.

El a arătat că și în această zonă se vor organiza evenimente specifice, a căror amploare va crește de la an la an.

Niculai Barbă a menționat că CJ Suceava derulează investiții în lucrări de reabilitare la Muzeul Memorial și Casa Memorială “Ciprian Porumbescu”, în acest an al evocări Serbării de la Putna – 150 de ani unde implicarea și participarea lui Ciprian Porumbescu a avut și are rezonanțe remarcabile și se află în derulare un amplu proiect de modernizare a Muzeului de Istorie Siret.

loading...