Biblioteca francofona in cadrul Bibliotecii Bucovinei


Intră acum și în grupul de

În cadrul Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbiera” va fi inaugurată vineri, 14 mai, la ora 10.00, biblioteca francofonă „BMF Honore de Balzac”, aceasta urmând a se regăsi în cadrul Secţiei de Limbi Străine, situată în clădirea Corp B.

Anunţul a fost făcut de directorul Bibliotecii Bucovinei, dr. Gheorghe-Gabriel CĂRĂBUŞ, care a precizat că iniţiativa înfiinţării unor biblioteci francofone în municipiul şi judeţul Suceava, aparţine Asociaţiei „Bibliotheques et Mediatheques Francophones” (BMF) din Libourne (Franţa), şi s-a putut concretiza prin donarea unui important fond de carte în limba franceză, de cca. 4.000 volume pentru Biblioteca Bucovinei şi cca. 1.200 volume pentru Biblioteca orăşenească Gura Humorului. Un rol important în realizarea acestui proiect l-a jucat Asociaţia „Lions Club” Suceava.


Intră acum și în grupul de