Ceremonii religioase si militare in judetul Suceava de Ziua Eroilor (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Cadrele şi elevii Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni au participat joi, la o serie de manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Eroilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii, lt. Irina Ipate întreg personalul şi elevii jandarmi au participat la programul organizat la sediul şcolii cu acest prilej, respectiv arborarea Drapelului Naţional, prezentarea semnificaţiei Zilei Eroilor, săvârşirea serviciului religios închinat eroilor patriei, păstrarea unui moment de reculegere.

„La nivelul judeţului, sunt implicaţi în activităţile organizate şi elevi din cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni care se constituie în subunităţi pentru defilare şi gardă la monumentele din Suceava, Fălticeni, Liteni, Boroaia şi Bogdăneşti”, a precizat lt. Ipate.

La ora 12.00, un pluton de elevi şi cadre ale şcolii au participat alături de membri ai comunităţii locale şi reprezentanţi din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale la ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori la monumentul „Bucovina înaripată” din Suceava.

În municipiul Fălticeni, manifestările dedicate acestei Zile au debutat la ora 13.30. Elevii jandarmi au asigurat garda la monument, au constituit garda port-drapel iar două plutoane au defilat alături de reprezentanţi din cadrul Detaşamentului de Pompieri din Fălticeni.

Marş militar şi depuneri de coroane în centrul Sucevei

Sucevenii au avut parte pe parcursul zilei de 13 mai de un adevărat spectacol militar derulat în piaţa centrală a oraşului. În faţa statuii “Bucovina înaripată”, manifestările au început cu o slujbă religioasă de pomenire a eroilor neamului, susţinută de un sobor de 10 preoţi.

Pe lângă spectatori au fost prezenţi la manifestări reprezentanţii conducerilor locale şi judeţene, veterani de război şi detaşamente de militari din toate structurile existente pe raza judeţului.

Peste 30 de coroane de flori au fost depuse în jurul monumentului, iar marşul militar ce a încheiat manifestările a smuls ropote de aplauze din partea tuturor celor prezenţi.


Intră acum și în grupul de