Ziua Cooperării Europene 2021 a fost sărbătorită prin evenimente organizate în nouă localități din România și Ucraina, inclusiv în municipiul Suceava

Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontaliera Suceava a anunțat că Ziua Cooperării Europene 2021 a fost marcată prin Campania „Proiecte fără granițe – România – Ucraina”

Campania a fost derulată în perioada 20 septembrie – 15 octombrie 2021. Aceasta a inclus 9 evenimente regionale, organizate în aria Programului, atât în România cât și în Ucraina. Evenimentele au avut loc în România la Suceava, Botoșani, Tulcea, Baia Mare, Satu Mare și în Ucraina la Cernăuți, Ivano-Frankivsk, Uzhgorod, și Izmail.                

Potrivit sursei citate, cele 9 evenimente regionale au adus față în față beneficiari ai programului și jurnaliști, cu scopul de a face cunoscute rezultatele proiectelor finanțate, aportul pe care îl au acestea la îmbunătățirea calității vieții oamenilor din aceste comunități aflate în zona de graniță, dar și de a promova cooperarea transfrontalieră ca instrument valoros, util pentru a răspunde unor probleme comune.

loading...