Compozitorul si dirijorul austriac Gustav Mahler, omagiat la Biblioteca Bucovinei

O expoziţie de carte şi produse multimedia dedicată memoriei unui geniu al muzicii universale a fost vernisată la Biblioteca Bucovinei. Este vorba despre Gustav Mahler, despre care criticii şi analiştii spun că a exprimat în gradul cel mai înalt de măiestrie tragicul suflet european în secolul trecut, secolul genocidurilor: armean, nazist şi bolşevic-stalinist. S-au împlinit recent 150 de ani de la naşterea compozitorului şi dirijorului austriac Gustav Mahler (7 iulie 1860 Kalischt Bohemia – 18 mai 1911 Viena), iar anul viitor se vor comemora 100 de ani de la moartea autorului.

Stilistic, opera sa a marcat tranziţia dintre clasicitatea austro-germană şi modernismul componistic al Europei influenţată de marile conflagraţii ce se pregăteau. Genialitatea lui s-a manifestat timpuriu, din fragedă copilărie, şi îşi urmează cursul nestăvilit până în zilele noastre, neşubrezită de trecerea timpului. Opera sa nu a fost foarte vastă: 10 simfonii, dintre care ultima neterminată, o operă simfonică pentru voci şi orchestră (“Das Lied von der Erde”) şi lieduri.

Una dintre colecţiile audio prestigioase pe care Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei le pune la dispoziţia melomanilor este reprezentată de cele zece simfonii mahleriene, în câteva versiuni şi interpretări celebre, între care excelează versiunea editată de Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, sub bagheta dirijorului Eliahu Inbal. Biblioteca deţine şi colecţii de lieduri mahleriene.

În curând, biblioteca va primi şi volumul editat în America, Why Mahler How One Man and Ten Symphonies Changed the World (De ce Mahler? Cum au putut un om şi zece simfonii să schimbe lumea ?) de Norman Lebrecht, Ed. Faber.