Direcția 5 și Andia concertează la „Marșul Absolvenților” organizat de USV


Intră acum și în grupul de

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Casa de Cultură a Studenților Suceava organizează, joi, 12 mai,  cea de-a șasea ediție a Festivității de absolvire USV, care va include și Marșul Absolvenților. Evenimentul este dedicat absolvenților studiilor de licență și masterat și va aduce împreună studenți și profesori pentru a celebra împreună acest moment deosebit.

Ediția de anul acesta, la fel ca cele anterioare, se va desfășura în centrul Sucevei, pe esplanada Casei de Cultură.

Cei peste 1700 de absolvenți ai promoției 2022, incluzându-i, în premieră, și pe cei de la recent înființata Facultate de Medicină și Științe Biologice, vor porni din Campusul USV, însoțiți de profesorii, părinții, bunicii sau prietenii lor, și se vor deplasa către centrul Sucevei. Acolo, începând cu ora 18:30, va avea loc Festivitatea de absolvire, la finalul căreia vor concerta solista de muzică ușoară ANDIA și cunoscuta trupă de pop – rock DIRECȚIA 5.

Una dintre cele mai fresh apariții, pe scena muzicii românești, cu o voce inconfundabilă și prima care va urca pe scenă este ANDIA, pe numele ei real Diana Constantin. Talentul și perseverența acesteia au ajutat-o să ajungă, într-un timp foarte scurt, pe cele mai înalte trepte ale topurilor muzicale din România. Colaborarea cu SPIKE, pentru piesa „Anotimpuri” a propulsat-o în carieră, iar la momentul actual este cea de-a cincea solistă a grupului Dj Project.

DIRECȚIA 5 este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite trupe de rock din România. Aceasta s-a înființat în anul 1991, iar la scurt timp după înființare au lansat primul album, intitulat „La vulturul de mare cu peștele în ghiare”. Cel mai recent album al trupei, Sensitive (Ambiental Love Songs), a fost lansat în anul 2021, la care trupa a colaborat cu interpretul Flavius Teodosiu, marcând, astfel, 30 de ani de existență.


Intră acum și în grupul de