Aproximativ 6500 de cereri-tip au fost depuse în județul Suceava în prima etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare. Pentru anul școlar 2022-2023 sunt prevăzute 7217 locuri în clasa pregătitoare în învățământul primar sucevean

FOTO: http://www.giurgiuveanul.ro

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, inspectorul școlar Cezar Anuței, a declarat, marți, pentru NewsBucovina, că în prima etapă s-au depus 6485 de cereri-tip pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare.

Conform calendarului înscrierii copiilor în învățământul primar, în perioada 11 aprilie- 10 mai 2022, părinții/tutorii legali instituiți/ reprezentanții legali au avut posibilitatea să completeze și să depună/ transmite cererile-tip de înscriere fie online, fie la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a Declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simplă.

În intervalul 11mai – 12 mai 2022 are loc procesarea de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea copiilor la școala de circumscripție.

În perioada 13 mai- 25 mai 2022 are loc procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor prin care se solicita înscrierea copiilor la o altă unitate școlară decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere.

Admiterea sau respingerea acestor cereri  este realizată la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare, iar validarea listei candidaților admiși este efectuată de către consiliul de administrație al școlii.

În data de 26 mai este prevăzută procesarea cererilor-tip de înscriere de către Comisia Națională și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la cea de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea la școala de circumscripție.

În 27 mai 2022,  atât în unitățile de învățământ, cât și pe site-ul ISJ vor fi afișați candidații înmatriculați și numărul locurilor rămase libere pentru a II-a etapă de înscriere.

De precizat este că în planul de școlarizare pentru anul școlar 2022-2023, în județul Suceava sunt prevăzute 373,5 clase pregătitoare, cu 7217 locuri.

Din totalul claselor pregătitoare prevăzute pentru anul școlar viitor, 5 clase cu un total de 122 de locuri sunt în învățământul step by step, 319 clase cu un total de 6309 locuri sunt în învățământul de masă /tradițional/ buget,  2 clase cu un total de 32 de locuri în învățământul de masă/normal/tradițional/ mixt, 7 clase cu un total de 154 de locuri în învățământul de masă/ tradițional/ normal/ cu taxă, 34,5 clase cu 560 de locuri în învățământul de masa/simultan/tradițional/buget, iar 6 clase cu 46 de locuri sunt în învățământul special/ normal/tradițional/ buget.

(LB)