Vernisaj si lansare de carte la Shopping City Suceava


Intră acum și în grupul de

Expoziţia de pictură şi grafică „Balcic 2010” va fi vernisată sâmbătă, 13 noiembrie, începând cu ora 11.00, la Shopping City Suceava, iar prezentarea evenimentului va cuprinde impresiile pertinente ale cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă, care cu această ocazie va lansa la Suceava un alt volum „Vernisaje elective”.

“Balcic 2010” este o expoziţie de pictură şi grafică care cuprinde lucrări ale artiştilor plastici profesionişti Dumitru Bostan, Mihail Gavril, Niculai Moroşan şi Mihail Voicu, cei patru colegi de liceu care, prin evenimentul pe care îl propun iubitorilor de artă din Suceava, vor să continue proiectul „4+1” început anul trecut în octombrie.

Lucrările care vor fi expuse pe simezele din „City Gallery” sunt rodul experimentelor şi trăirilor artistice a celor patru prieteni, din perioada de vară a acestui an, la tabăra de creaţie de la Balcic, Bulgaria.

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 13.11.2010 – 15.12. 2010.


Intră acum și în grupul de