“Malanca” face parada la Humor

Bulevardul Bucovina din centrul oraşului Humor, se va transforma marţi, 28 decembrie, de la ora 11.00, într-o paradă a măştilor şi tradiţiilor de Anul Nou (Malanca). Manifestarea face parte din programul „Crăciun în Bucovina”, care pe parcursul zilei de marţi va continua şi la Vatra Dornei cu „Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri” şi la Suceviţa cu „Pluguşorul”.

Ulimele zile din an sunt dedicate spectacolelor şi paradelor de măşti autentice, plimbărilor cu vechiul tren bucovinean cu ecartaent îngust-mocăniţa, plimbărilor cu sania şi cu trăsura, acestora adăugându-li-se concertele cu specific de iarnă.

La cumpăna dintre ani, urătorii şi semănătorii vor oferi momente care se păstrează în forma lor arhaică doar în Bucovina. Horele şi balurile gospodarilor ce se desfăşoară în primele zile ale noului an vor încheia lungul şir de manifestări dedicate uneia dintre cele mai mari sărbători ale creştinităţii.