„Salonul Artistilor Fotografi”, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Un salon al artiştilor fotografi din nordul ţării şi de peste Prut va fi vernisat vineri, 14 ianuarie 2011, în Iulius Mall, de către Ştefan Toth, preşedinteleAsociaţiei Artiştilor Fotografi din România (A.A.F.R.). Expoziţia colectivă reuneşte lucrările a 19 pasionaţi ai genului şi se înscrie în programele expoziţionale fără precedent în România care se organizează, în perioada 11 ianuarie – 10 februarie 2011, sub înaltul patronaj al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (A.A.F.R.), Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Institutului Cultural Român, precum şi sub auspiciile Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (F.I.A.P.).

În Iulius Mall Suceava vor expune Gabriel Mihălciuc, Corneliu Cardeiu, Victor Rusu, Doru Halip, Sorin Bălăceanu, Mihai Gherasim, Dori Măierean, Valentin Moscaliuc, Dumitru Mariciuc, Florin Neagu, Dan Lohănel şi Ştefan Petrescu (toţi din Suceava), alături de Nicoale Hăucă (Cernăuţi), Anatoli Poiată, Nicolai Miniuc, Iurie Foca, Roman Barisev şi Mihai Vengher (toţi din Chişinău).

“Un alt drum către centru”, expozitie deschisa la Iulius Mall

O expoziţie de artă plastică semnată de Armanda Manuela Andrieş şi aflată sub antetele Iulius Mall, Alianţa Pro Bucovina, S.A.A.A.P.B. şi Casa Corpului Didactic “George Tofan” Suceava, a fost vernisată miercuri, 12 ianuarie, de la ora 17.00, la etajul centrului comercial.

Târg de Obiecte Handmade la Iulius Mall

Podoabe, haine, accesorii şi obiecte de decor deosebit de frumoase, toate meşterite în mici ateliere şi la mare modă, vor fi expuse spre vânzare în Iulius Mall, între 14 şi 16 ianuarie, în programul de funcţionare al shopping-mall-ului, stand-urile fiind fi împodobite cu produse şic, menite să ne facă unici.

Atelier de creaţie pentru copii – Dacă vrei să te distrezi, inventezi şi colorezi, ia-ţi prietenii de mână, în fiecare săptămână! Iulius Mall te aşteaptă cu idei, culori şi artă! Sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 12.00, prichindeii vin la KidsLand să creeze, să se distreze şi să îşi facă noi prieteni.

Dificultatea de a trăi – este tema pe care psihologul Ilinca Rusu o reia la Cărtureşti, sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 17.00. Specialistul va împărţi cu generozitate alte poveţe publicului sucevean.

DeeJay’s Night în Bowling Strikers Club – sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 23.00, petrece pe cinste cu “music mixed by DJ Tibiano, DJ Cornel, DJ Puff, DJ Andy, DJ Lucianno and MC&DJ Papa Jacky”. Petrecerea este recomandată doar cunoscătorilor!

Teatru de păpuşi “Puppet” – Prichindeii sunt aşteptaţi în Iulius Mall Suceava, la KidsLand, duminică, 16 ianuarie, de la ora 12.00, la întâlnirea cu eroii din basme şi poveşti populare.

Marile reduceri de iarnă au luat startul în Iulius Mall!

Până pe 16 ianuarie 2011, inclusiv, promoţiile ajung chiar şi la 70%!

Amatorii de shopping la reduceri găsesc la preţuri incredibile haine, încălţăminte, accesorii şi obiecte de decor, toate pe plac. Urmăriţi-ne pe www.iuliusmall.com sau pe Facebook/Iulius Mall Suceava şi găsiţi nu doar noile preţuri, dar şi marile oferte ale fiecărei zile! Grăbiţi-vă! Lucrurile bune se termină repede!

Serile de poveşti la Cărtureşti – În fiecare miercuri, de la ora 17.30, ceinăria Cărtureştiului din Iulius Mall invită prichindeii, dar şi pe părinţii şi bunicii acestora, să asculte fascinantele poveşti ale copilăriei. Psihologul Ilinca Rusu le citeşte copiilor într-un minunat decor cu jucării şi cărţi. “Vom aluneca încet-încet în lumea minunată a poveştilor, iar dacă se întâmplă să avem somnoroşi, le facem un cuib moale din perne”, promite Cărtureştiul.

Ice Dream – arena de gheaţă de la Iulius Mall a devenit cea mai atractivă destinaţie de distracţie în aer liber din Suceava şi oferă, între orele 14.00 şi 22.00, preţuri speciale pentru o repriză de distracţie: 6 lei/copil/elev/student şi 10 lei/adult.


Intră acum și în grupul de