Cristian Paturca, comemorat la Biblioteca Bucovinei

Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” împreună cu Consiliul Judeţean Suceava, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi şi Librăriile Alexandria, organizează miercuri, 26 ianuarie, de la ora 11.00, evenimentul In memoriam Cristian Paţurcă, Un omagiu adus vocilor antitotalitare – veritabili eroi ai societăţii civile din România de azi, evocări, dezbateri şi analize cu tema: “Cine salvează societatea civilă din România?”

Va fi prezentat post-mortem şi albumul Cristian Paţurcă&Kilometrul Zero “La Majorat”, dedicat Eroilor Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi fenomenului Piaţa Universităţii, dar şi golanilor fără frontiere.

Albumul reprezintă un dar nepreţuit oferit de Teodor Mărieş, Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, în luna septembrie 2010.

Vor fi prezentate şi câteva volume dedicate fenomenului Piaţa Universităţii, trecerii a 20 de ani de la Revoluţia Română, precum şi semnificaţiei anticomunismului în 2011.

Cristian Paţurcă a fost un erou anticomunist al zilelor noastre, dovedind prin activitatea sa că acest curent nu este nici nelegitim în 2011, nici ieşit în afara istoriei.

Autorul “Imnului Golanilor”, Cristian Paţurcă, a primit în 27 aprilie 2010 Crucea Naţională “Serviciul Credincios – clasa a III-a”, distincţie acordată acestuia de preşedintele Traian Băsescu, la 20 de ani de la manifestaţia din Piaţa Universităţii.

“Regret enorm moartea colegului nostru Cristi Paţurcă, cel care a consacrat Imnul Golanilor ca o emblemă a Pieţei Universităţii”, a declarat Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, citat de Agerpres.

Evenimentul va fi moderat de scriitoarea Angela Furtună.