Dicționarul „Ctitori ai ethosului ștefanist. 160 de ani de învățământ preuniversitar de excelență la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava” a fost lansat la sediul colegiului


Intră acum și în grupul de

Volumul „Ctitori ai ethosului ștefanist. 160 de ani de învățământ preuniversitar de excelență la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava. Dicționar” a fost lansat luni, 22 mai 2023, la orele 11:00 în Aula „Simion Florea Marian” de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava.

Dicționarul a fost realizat de o echipă de profesori ai instituției – Corina Dominte, Rodica Belța și Bogdan Mihai Dranca, în colaborare cu Carmen Bocăneț, Elisabeta Bucaciuc-Mracica, Costică Costan, Sofia Grigoreanu, Gabriel Hacman, Florin Moraru, Iulia Murariu și Dan Popescu – și a apărut cu sprijinul Editurii Accent Print din Suceava, director Cătălin Epure.

Activitatea a fost organizată în cadrul ANULUI CIPRIAN PORUMBESCU în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și s-a desfășurat în format hibrid.

Evenimentul a fost moderat de asistent universitar dr. Iulia Sîrghi-Covalciuc, jurnalist.

Coordonatorii arată că „dicționarul este dedicat Colegiului Național «Ștefan cel Mare» din Suceava (Kaiserlich-königliche Griechisch-orientalische Ober-Gymnasium in Suczawa), primul liceu românesc din Bucovina, focar de cultură și instituție-reper pentru învățământul preuniversitar, în care profesori cu har i-au învățat pe elevi că reușita se obține numai prin efort personal, constant și tenace, că rigoarea și disciplina muncii, creativitatea și performanța pot fi găsite doar prin excelență. Lucrarea este o întreprindere temerară de a restitui memoriei colective un summum de repere ale ethosului ștefanist care se cuvine să dăinuiască în timp.”

Despre volum au vorbit profesorul universitar doctor Mircea A. Diaconu, prorector cu activitatea didactică și asigurarea calității din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și profesorul universitar doctor habilitat Florin Pintescu, decanul Facultății de Istorie și Geografie din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

Au rostit alocuțiuni directorul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, profesorul Dan Popescu și rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, profesor universitar doctor inginer Valentin Popa.

Directorul CN „Ștefan cel Mare”, Dan Popescu, a arătat că unul din cele 481 de medalioane biografice ale profesorilor și absolvenților liceului este dedicat marelui compozitor român Ciprian Porumbescu, omagiat în acest an la nivel  național dimpreună cu primul academician român – Dimitrie Cantemir-  și care, în urmă cu 160 de ani, era elev la clasa a I-a a colegiului de astăzi.

„În incursiunea lecturării lucrării, suntem siguri, vă vor vizita multe gânduri. Unul ar putea fi legat de apariţia următoarelor ediţii, care vor exista și pentru a remedia inerentele omisiuni. Mai credem că o instituție cu o cultură organizațională ca a colegiului nostru este invariabil antrenată în procesul de eternizare. Evenimentul  la care participăm justifică pe deplin afirmația”, a spus Dan Popescu.

Profesorul preot Lucian Tablan-Popescu a introdus audiența în atmosfera Sucevei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai precis în anii în care Ciprian Porumbescu studia la Gimnaziul Superior Imperial-regal Greco-oriental din Suceava, colegiul național de astăzi.

Au luat apoi cuvântul coordonatorii dicționarului – profesor Rodica Belța, profesor Corina Dominte, bibliotecarul colegiului și profesor Bogdan Mihai Dranca. Din partea Consiliului Județean Suceava a vorbit domnul Niculai Barbă, vicepreședinte, absolvent al acestui colegiului, promoţia 1981, clasa profesor Gheorghe Marchitan.

Corala de fete „Ciprian Porumbescu” din cadrul colegiului a interpretat „Tatăl nostru” de Ciprian Porumbescu, sub bagheta dirijorului profesor preot Lucian Tablan-Popescu, în cadrul momentului comemorativ desfășurat în Capela „Ștefan cel Mare și Sfânt” a colegiului. Slujba a fost oficiată de un sobor de trei preoți – Gheorghe Hostiuc, Florin Hostiuc și Gabriel Herea.

O expoziție de carte cu lucrări publicate de profesori și absolvenți ai colegiului și o expoziție de grafică semnată de Letiția Cibotariu, din clasa a XI-a A au fost organizate în cancelaria colegiului.

Partea a doua a evenimentului a fost dedicată profesorilor și absolvenților reputatului colegiu, prezenți în Aula „Simion Florea Marian” sau aflați în mediul online.


Intră acum și în grupul de