Intră acum și în grupul de
Deşi pe site-ul oficial s-au înscris mai mult de 100 de concurente din zona Dobrogei, doar 20 de tinere au avut curajul să se prezinte la preselecţie. Aspirantele la titlul de cea mai frumoasă fată din ţară, au avut de susţinut 3 probe de concurs: şedinţa foto, mers scenic şi cu siguranţa cea mai dificilă, interviul cu membrii juriului.
Dacă în semifinală demonstrează că au ţinut cont de sfaturile primite, atunci cu siguranţă ele vor putea intra chiar în cantonamentul premergător spectacolului Miss Universe Romania 2011”, a declarat Valentina Ionescu, director Program Miss Universe România.
“Cele două fete care ne-au convins că trebuie să meargă mai departe în concurs au vârstele de 20, respectiv 22 de ani. Fireşte că în acest moment nu sunt sută la sută pregătite pentru o finală internaţională. Mai sunt mici corecţii de făcut, pe care sunt sigură că le vor rezolva până la semifinală, pentru mai a încă timp. Ne-au impresionat prin dezinvoltură, umor, inteligenţă, spontaneitate. Toate acestea adăugându-se frumuseţii lor”, a spus Luminiţa Iordănescu, director Artistic al Organizaţiei Miss Universe România.
Caravana Miss Universe România 2011 va mai trece prin Iaşi (5, 6 martie – ERA Park), Braşov (12, 13 martie – Eliana Mall), Timişoara (19, 20 martie – Iulis Mall), Râmnicu Vâlcea (26, 27 martie – Club Enigma), Bucureşti (2, 3 aprilie – locaţia va fi anunţată în curând).