Intră acum și în grupul de
Sindicalişti din organizaţii afiliate BNS, Cartel Alfa, CNSLR-Frăţia şi CSDR, din domeniul sanitar, telecomunicaţii, societăţi de utilităţi, dar reprezentanţi ai Sindicatului Pensionarilor din Gura Humorului au protestat marţi, în faţa Palatului Administrativ din Suceava faţă de modificarea Codului Muncii.
La rândul său, liderul CNSLR-Frăţia Suceava, Gheorghe Leuştean, a spus că din discuţiile cu parlamentarii PDL suceveni a înţeles că acest nou Cod al muncii trebuie adoptat în forma actuală pentru că aşa doresc investitorii străini.
El a spus că aceasta dovedeşte că PDL este interesat de ceea ce vor străinii şi nu de problemele milioanelor de oameni din ţară.
Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe noul Cod al Muncii marţi, 8 martie, la ora 10.00, iar parlamentarii pot depune amendamente până vineri, la ora 20.00. Proiectul a fost aprobat în şedinţa de luni a Executivului.
În ziua în care Guvernul îşi angajează răspunderea pe Codul Muncii, sindicaliştii vor intra în grevă de avertisment şi vor picheta intrările în sediul Parlamentului. De asemenea, confederaţiile sindicale au anunţat că sindicaliştii vor intra în grevă generală din prima zi în care preşedintele primeşte pentru promulgare noul Cod al Muncii