Mircea A. Diaconu, invitat de onoare la Cenaclul literar “Sagetatorul”


Intră acum și în grupul de

Cenaclul literar județean al liceenilor “Săgetătorul” organizează, sâmbătă, 12 martie, de la ora 11.00, în aula Colegiului Național “Petru Rareș”, o ședință specială, dedicată Festivalului internațional “Le Printemps des Poètes/ Primăvara Poeților”.

Invitatul de onoare este criticul literar Mircea A. Diaconu.

În program va fi: lectură din creația proprie a poetei Andra Iordache (elevă a Liceului Teoretic “Ion Luca” din Vatra Dornei, câștigătoare a unor importante premii literare, nominalizată la Festivalul național LicArt), prezentarea volumului de poezii “Vitrina cu dimineți circulare”, de Carmen Veronica Steiciuc (Ed. Paralela 45, 2010), autoare deosebit de talentată a liricii contemporane, propunerea unei dezbateri cu tema “Antologia (de poezie) vs. valoare”.

Moderatoarea ședinței este Andreea Șandru, profesoară la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, coordonatoarea proiectului cultural “Biblioteca lui Eminescu”.

Cenaclul este coordonat de profesorul Gheorghe Cîrstian de la Colegiul Național “Petru Rareș” și își desfășoară ședințele sub îndrumarea insp. șc. Eleonora Bulboacă de la ISJ Suceava.

Sunt așteptați să participe elevi din toate liceele județului Suceava, creatori sau doar iubitori de literatură. Pot participa, de asemenea, și studenții creatori din Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava.


Intră acum și în grupul de