„Un Poem-Graffiti pentru Orasul meu” in Piata Drapelului

Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” organizează sâmbătă, 12 martie, de la ora 13.00, respectiv duminică, 13 martie, de la ora 11.00, în Piaţa Drapelului acţiunea intitulată Un poem-graffiti pentru Oraşul meu.

Manifestarea va continua seria de evenimente literare şi de întâmplări citadine din agenda Festivalului Le Printemps des Poètes – Primăvara Poeţilor (7-21 martie, 2011), prin care arta şi literatura sunt scoase în Agora Europeană a Poeziei şi în multiplele spaţii neconvenţionale: în parcuri, pe marile artere ale oraşului, în autobuze şi pasaje, în pieţe şi supermarketuri.

Copiii şi tinerii vor recita poeme şi vor cânta, vor înmâna poeme şi pliante trecătorilor şi vor celebra prin poeme-graffiti bucuria de a comunica unii cu ceilalţi prin Artă în spiritul valorilor citadine.

Oraşul se umanizează prin Artă şi Comunicare culturală.

Evenimentele desfăşurate în cele două zile vor celebra şi Pedagogia Montessori, datorată Mariei Montessori, ilustră reprezentată mondială a unei metode inedite de educaţie a copiilor cu deficienţe.

Grădiniţa “Maria Montessori” din Suceava este un exemplu de instituţie de succes în care Pedagogia Montessori se armonizează cu principiile clasice ale pedagogiei.

Recitatorii vor avea în vedere textele a 14 autori francezi: Michel Butor, François Cheng, René Depestre, Pierre Dhainaut, Chantal Dupuy-Dunier, Ludovic Janvier, Vénus Khoury-Ghata , Abdellatif Laâbi, Yvon Le Men, Jean-Michel Maulpoix, Roland Reutenauer, André Velter , Jean-Vincent Verdonnet, Kenneth White.

Vor avea loc şi lecturi din autori români clasici sau contemporani, precum şi din lirica unor debutanţi.

Simbolul Festivalului Le printemps des Poetes – Primăvara Poeţilor 2011 a fost desemnată actriţa Juliette Binoche, care a declarat că “Poezia este actul cel mai sacru, o incantaţie adusă omului şi naturii umane; Poezia este o muzică interioară liberă de orice religie”.

Coordonatori proiectului sunt: Rodica Damaschin, Angela Furtună, Maria Paicu şi Cornelia Moroşan.

Evenimente organizat de Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, Grădiniţa cu program normal nr.2 “MARIA MONTESSORI”, Librăriile Alexandria şi Forul www.agonia.ro, sub auspiciile 13e Le Printemps des Poètes http://www.printempsdespoetes.com/, cu participarea Colegiului Național “Mihai Eminescu” şi a Colegiului Național “Ciprian Porumbescu”.