Studentii suceveni, in practica la firme pentru o integrare mai usoara pe piata muncii

Pentru a veni în sprijinul studenţilor pentru o integrare mult mai uşoară pe piaţa muncii după absolvire, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a intrat în contact cu 18 societăţi comerciale din regiune pentru a implementa un sistem de practică în cadrul acestora. „În momentul de faţă avem contacte cu 18 firme din judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi şi din municipiul Paşcani. Studenţii noştri vor face practică, astfel că se vor adapta mai uşor atunci când se vor integra în piaţa muncii. Vor fi cunoscuţi în firmele respective şi vor putea reveni atunci când vor apare posturi”, a declarat rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. dr. ing. Adrian Graur.

Acesta a dat ca exemplul stagiul de practică plătită de oferit de EGGER Rădăuţi unui număr 15 studenţi de la Facultăţile de Electrotehnică, Mecanică şi Economie ale Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în vara anului trecut s-a încheiat cu succes.

Studenţii au finalizat stagiul de practică prezentând 3 proiecte realizate din produse EGGER. Prin aceste proiecte, studenţii şi-au prezentat viziunea despre companie şi despre industrie. Fiecare echipă a folosit pentru proiect, plăci de PAL brut şi melaminat EGGER, parchet, bucăţi de lemn rotund, aşchii de lemn şi hârtie impregnată. Utilizând aceste resurse, studenţii au realizat o carte care descrie procesul de producţie şi au prezentat o propunere pentru un nou tip de perete din lemn, realizat din produse EGGER. O altă echipă a conceput un copac din produsele companiei, care simbolizează creşterea sustenabilă a firmei, prin respect şi grijă faţă de mediul înconjurător. Ultimul proiect a fost o aplicaţie a produselor în viaţa cotidiană, studenţii realizând o casă folosind produse EGGER.
Echipele de studenţi au realizat proiecte inovative, bazate pe experienţa şi
cunoştinţele acumulate în timpul stagiului de practică.

Pe timpul practicii studenţii au fost sprijiniţi în activităţile lor de către mentorii EGGER. În timpul perioadei de practică, studenţii au avut contract individual de muncă pe durată determinată şi au fost plătiţi conform legislaţiei.
„Toţi cei 15 studenţi care au efectuat această practică de 3 luni, renunţând la vacanţă şi dedicându-se muncii, au avut de câştigat, nu numai financiar, dar mai ales ca dezvoltare a cunoştinţelor şi competenţelor”, precizează rectorul universităţii sucevene.

Adrian Graur a subliniat că şi alte firme vor să preia acest exemplu.