Intră acum și în grupul de
Celebrarea sacră a Papei Ioan Paul al II-lea s-a desfăşurat după slujba de duminică din Catedrala Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava, preotul paroh, Iosif Păuleţ, comemorând viaţa şi activitatea fostului papă, subliniind că acesta a fost omul providenţial pentru secolul trecut şi începutul actualului mileniu.
„Este omul care a fascinat lumea întreagă prin viaţa sa, prin suferinţa sa”, a spus Păuleţ care a adăugat că Papa Ioan Paul al II-lea a trăit credinţa cu adevărat. „Credinţa trebuie să fie concretă, activă, să dea o amprentă vieţii noastre pe pământ”, a mai spus prelatul în predica sa în care a apreciat şi că pe bună dreptate Papa Ioan Paul al II-lea este ridicat la cinstea altarelor.
Prelatul a mai spus că este nevoie ca exemplul Papei Ioan Paul al II-lea să fie urmat. „Ioan Paul al II-lea este un papă pe care nu trebuie doar să-l admirăm ci să-l şi urmăm”, a mai arătat preotul paroh al catedralei romano-catolice din Suceava.