Intră acum și în grupul de
Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” din Suceava va demara de luni, 2 mai, pe tot parcursul săptămânii viitoare, o serie de acţiuni menite a atrage atenţie publicului asupra potenţialului educativ al acestei şcoli de renume din municipiul Suceava.
Timp de 6 zile, se va derula acţiunea „Zilele Colegiului” care va implica toţi elevii şi profesorii din colegiu şi care are ca pricipal scop identificarea unor modele demne de urmat în societate.
De altfel, întreagul eveniment a fost gândit astfel încât fiecare elev şi profesor să se regăsească în acţiunile propuse spre realizare, iar în final să rezulte pentru toţi un model de şcoală modernă, aşa cum se vrea a fi Colegiul „Spiru Haret”.
„Tinerii liceeni, adolescenţii, trebuie să înţeleagă că a avea modele nu înseamnă a-ţi limita drepturile sau libertatea, ci dimpotrivă, a da un sens libertăţii individuale. Lipsa modelelor autentice explică „evoluţia” haotică a individului, care navighează prin viaţă ca o corabie aruncată de talazuri care mai devreme sau mai târziu va sfârşi sfărâmată de stânci. Generaţiile de tineri au nevoie de modele autentice, care pot fi cultivate numai prin intermediul şcolii”, susţine Virginel Iordache.