Alianța Franceză Suceava organizează manifestarea „Eminescu en français” dedicată poetului național Mihai Eminescu


Intră acum și în grupul de

Miercuri, 17 ianuarie 2024, ora 18.00, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Biblioteca universitară USV, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, organizează activitatea „Eminescu en français”/Eminescu în limba franceză.

Programul acestei activităţi dedicate zilei de naştere a poetul naţional Mihai Eminescu va cuprinde: expoziţia de carte în limba franceză „Le poète Mihai Eminescu traduit en français” prezentată de doamna bibliotecar Despina Rotaru (Biblioteca USV), prezentarea „Petite histoire de la traduction de l’oeuvre de Mihai Eminescu en français” realizată de lector univ. dr. Gina Puică de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (USV), un recital de poezie susţinut de elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” coordonaţi de doamna profesoară Cristina Hetriuc precum şi un moment muzical propus de elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” coordonaţi de doamna profesoară Petronela Munteanu.

Activitatea îşi propune să prezinte atât traduceri în limba franceză ale unor poeme foarte cunoscute (Ce te legeni…, La steaua, Floare albastră, Sara pe deal…) cât şi traducători şi traduceri cu care publicul român este mai puţin familiarizat, oferind astfel participanţilor aspecte inedite referitoare la opera tradusă în limba franceză a lui Mihai Eminescu. Momentele muzicale propuse vor alterna cu momentele poetice pentru a crea o atmosferă de adevărată sărbătoare literară.

Activitatea destinată promovării poeziei şi limbii franceze va avea loc la sediul Alianţei Franceze din Suceava din strada Ştefan cel Mare nr. 50 (vizavi de Muzeul de Istorie) şi se adresează publicului larg.


Intră acum și în grupul de