De Ziua Unirii Principatelor Române, ceremonial militar la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Suceava și spectacol omagial la Casa Culturii


Intră acum și în grupul de

Comandantul Garnizoanei Suceava, locotenent colonel Vasile Chirap, a anunțat, luni, că miercuri, 24.01.2024, de la ora 11:00, în municipiul Suceava, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piața Drapelelor, Garnizoana Suceava în colaborare cu Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Județean Suceava, Instituția Prefectului Suceava, Batalionul 17 Vânători de munte „Dragoș Vodă”, din Vatra Dornei, Colegiul național militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul de poliție județean Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Școala Militară de subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni organizează un ceremonial militar cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori cu ocazia aniversării „ZILEI UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE-24 IANUARIE”.

La eveniment participă reprezentanți ai administrației publice județene și locale, ale structurilor aparținând Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere, asociațiilor veteranilor de război, Asociației „Cultul Eroilor” filiala Suceava, precum și reprezentanți ai societății civile.

Tot miercuri, de la ora 17:00, Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina și Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” organizează în Sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava un spectacol omagial adus momentului istoric din 24 ianuarie 1859.

Intrarea la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile din sală.


Intră acum și în grupul de