Shopping City Suceava va gazdui etapa judeteana a concursului de karting


Intră acum și în grupul de

Pista de karting Tokyo Drift din parcarea Shopping City Suceava va fi sâmbătă, 4 iunie 2011, începând cu ora 10:00, locul de desfăşurare a etapei judeţene a Concursului de Karting, organizat de Clubul Copiilor Fălticeni, anunţă într-un comunicat de presă Lorelai Mironescu, marketing specialist în cadrul shopping mall-ului sucevean.

Potrivit sursei menţionate, în cadrul concursului se vor alinia la start un număr de 6 echipaje, reprezentanţi ai Cluburilor Copiilor din judeţ şi ai Palatului Copiilor Suceava, principalul obiectiv al acţiunii fiind creşterea numărului de elevi practicanţi ai karting-ului, cultivarea în rândul copiilor şi al elevilor a spiritului de fair-play, favorizarea obişnuinţei de practicare independentă a acestei discipline tehnico-aplicative şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea spiritului de competiţie în rândul copiilor şi elevilor, dar şi între unităţile de învăţământ.

În comunicat se arată că, concurenţii vor intra în concurs pe categoriile de vârstă 10 – 12 ani, 13 – 15 ani şi 16 – 18 ani, clasele de motorizare începând cu 50 şi 60 cmc şi terminând cu 80 – 100 cmc, cu şi fără ambreaj, astfel: CLASA MINI, CLASA CADETT, CLASA JUNIORI, CLASA MOBRA JUNIORI şi CLASA MOBRA SENIORI.

“Competiţia se va desfăşura conform Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursurilor de karting şcolar”, precizează Lorelai Mironescu.


Intră acum și în grupul de