„Conversatii, idei si alte fragmente din noi”, cu sociologul Ileana Iacob, la Carturesti


Intră acum și în grupul de

Librăria Cărtureşti din incinta Iulius Mall Suceava va găzdui bilunar, începând de joi, 17 noiembrie, orele 18:30, activitatea moderată de sociologul Ileana Iacob şi intitulată “Conversaţii, idei şi alte fragmente din noi”, anunţă reprezentanţii librăriei sucevene.

“Exista un timp nimerit pentru a alege o traiectorie scolară, o carieră, o meserie un partener de viaţă. Când gândirea, voinţa, putinţa sunt separate, una o poate lua înaintea celorlalte.

Obişnuim să spunem << daca tineretea ar sti, daca batranetea ar putea >>, gandind ca in tinerete << tot ce zboara se mananca >>, iar la batranete << ii vine omului mintea cea de pe urma >>. Din pacate, atunci cand zarurile sunt aruncate, cand jocurile sunt facute degeaba stii cum sa traiesti, sa alegi, sa actionezi, sa creezi. Nu mai ai timp”, susţine sociologul Ileana Iacob, care va vorbi la Cărtureşti despre deciziile din viaţa noastră şi despre puterea inconştientului adaptativ.


Intră acum și în grupul de