Serile de povesti revin la Carturesti


Intră acum și în grupul de

Librăria Cărtureşti situată în incinta Iulius Mall Suceava reia de vineri, 20 ianuarie 2012, în fiecare vineri, de la ora 18:00, SEARA DE POVEŞTI pentru copii, informează într-un comunicat de presă reprezentanţii librăriei sucevene.

Potrivit acestora, Raluca Ioniţă şi alţi povestitori, unii chiar invitaţi speciali, se vor strădui să-i încânte şi anul acesta pe cei mici cu poveşti alese pe sprânceană.

“Vom călători împreună către ţara poveştilor pe un covor fermecat, colorat şi pufos. Acolo, soarele şi luna se privesc în ochi, regii au un ochi care râde şi unul care plânge, pantofii sunt de cleştar, căsuţele – de turtă dulce, iar învăţăturile se rânduiesc frumos, între file de carte ce miros frumos a tipar nou”, transmit organizatorii evenimentului.

Cărtureşti vă aşteaptă cu ceai cald şi perne colorate în ceainărie!


Intră acum și în grupul de