„Centenarul omului cu cinci condamnari la moarte”, celebrat la Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” din Suceava


Intră acum și în grupul de

Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” din Suceava va găzdui miercuri, 11 aprilie 2012, de la ora 14.00, în sala “Elena Greculesi”, lansarea poemului “Păţania lui Somnorilă”, scris de George Ungureanu, la împlinirea respectabilei vârste de 100 de ani (12 aprilie), informează într-un comunicat de presă, scriitorul Ion Drăguşanul.

Potrivit acestuia, pentru că a refuzat să se înscrie în securitate ascunzându-se în munţi, George Ungureanu a primit cinci condamnări la moarte şi 30 de pedepse de temniţă grea, între 10 şi 25 de ani. Volumul “Păţania lui Somnorilă” a fost compus în celula condamnaţilor la moarte, o adevărată istorie ieroglifică a românilor sub bolşevism, ilustrată de alt martir al spiritualităţii, Radu Bercea.

“Vor cânta Vasile Purice (Semnal M) şi Andi Draguşanul (Toy Machines)”, se arată în document.


Intră acum și în grupul de