Caseta de argint in care s-a pastrat inima Reginei Maria va fi expusa la Muzeul de Istorie din Suceava

Muzeul de Istorie din Suceava va găzdui joi, 10 mai 2012, de la ora 12.00, vernisajul expoziţiei temporare „România din inima Reginei Maria”, realizată în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României, în cadrul căreia, pentru prima dată la Suceava, va fi expusă caseta de argint în care s-a păstrat inima Reginei Maria, informează într-un comunicat de presă, Loredana Bortă, responsabil PR în cadrul instituţiei sucevene.

Potrivit sursei citate, alături de această piesă deosebită va fi expus şi pavoazul pentru regine al bricului Mircea I, steag în care s-a înfăşurat caseta cu inima reginei, depusă apoi în capela Stella Maris de la Balcic. Aceste piese se află în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, instituţie cu care muzeul sucevean are o colaborare deosebită.

„În jurul acestor simboluri ale istoriei românilor, vor fi expuse, pentru prima dată, aproximativ 100 de medalii şi monede britanice, sec. XVIII-XX, din colecţia Muzeului Bucovinei. O parte a pieselor ilustrează ascendenţa Reginei Maria, prin monede cu efigiile regilor Marii Britanii, începând cu anul 1745, altele evidenţiază vastitatea Imperiului colonial britanic, dar şi modul în care funcţiona protecţia categoriilor defavorizate în ţara de origine a Reginei Maria; o remarcă specială merită medaliile britanice emise cu ocazia unor evenimente deosebite, precum inaugurarea celebrului Crystal Palace, la Londra, în anul 1851”, se arată în documentul citat.

„Un loc special în expoziţie este rezervat călătoriei Reginei Maria în America, din anul 1926, ilustrat cu imagini de epocă, alături de care vor fi expuse mărturii foto-documentare ale prezenţei unor suceveni pe pământ american, veniţi în căutarea „visului american” la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, precum şi inedite obiecte personale care au aparţinut acestora, păstrate până astăzi de urmaşii lor.

Expoziţia şi-a propus să ilustreze câteva faţete mai puţin cunoscute publicului, legate de această epocă şi de felul în care Regina Maria a promovat această ţară: din inimă, cu toată inima, pentru toţi românii, oriunde s-au aflat. O regală inimă britanică pentru România”, se maiprecizează în comunicatul de presă.

Expoziţia va fi deschisă la Muzeul de Istorie din Suceava în perioada 10-20 mai 2012.