Picturi in valoare de un milion de euro vor fi expuse la Muzeul de Istorie din Suceava in cadrul expozitiei „Dobrogea, pitoresc si exotism la tarmul Marii Negre” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

În urma parteneriatului încheiat între Muzeul Bucovinei din Suceava şi Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, Muzeul de Istorie din Suceava va găzdui începând de miercuri, 20 iunie 2012, o expoziţie de artă plastică a cărei valoare de asigurare se apropie de suma de un milion de euro.

Expoziţia intitulată „Valori ale galeriei de artă din Muzeul Naţional Brukenthal”, cu subtitlul „Dobrogea, pitoresc şi exotism la ţărmul Mării Negre”, cuprinde un număr de 38 de lucrări, toate clasate în categoria Tezaur. „Expoziţia are o valoare de aproape un milion de euro şi a ajuns la Suceava vineri seară, cu un transport securizat, fiind cea mai importantă expoziţie de artă plastică ce a fost deschisă la Suceava după 1990”, a declarat directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu.

Potrivit acestuia, lucrările aduse în municipiul reşedinţă de judeţ poartă semnătura următorilor pictori celebri: Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Francis Schirato, Vasile Popescu, Marius Bunescu, Rodica Maniu, Jean Steliade, Ştefan Dumitrescu, Magdalena Rădulescu, Petre Iorgulescu Yor, Sion Teodorescu, Rudolf Schweitzer Cumpăna ş.a.

“Sper ca această expoziţie să tenteze publicul sucevean şi bineînţeles, turiştii prezenţi în această perioadă la Suceava. << Valori ale galeriei de artă din Muzeul Naţional Brukenthal – Dobrogea, pitoresc şi exotism la ţărmul Mării Negre >> va fi deschisă miercuri, 20 iunie 2012, de la ora 12.00, la Muzeul de Istorie şi va fi prezentată de prof. dr. Gheorghe Macarie de la Iaşi, putând fi vizitată până în data de 8 iulie 2012. Menţionez că cea mai scumpă lucrare din această expoziţie are o valoare de 75.000 euro”, a declarat Emil Ursu.


Intră acum și în grupul de