Iulius Mall Suceava va găzdui sâmbătă, 23 iunie 2012, concursul de creativitate ştiinţifică şi tehnică pentru şcolari şi tineri „Inventica”, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii complexului comercial.
„Organizată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Societatea Ştiinţifică Cygnus – centru UNESCO, Colegiul Naţional << Petru Rareş >> Suceava, C.J.R.A.E. Suceava, INTEL România şi Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor Suceava, competiţia îşi propune sporirea interesului tinerei generaţii pentru domeniul ştiinţei şi tehnicii”, se arată în documentul citat.