Acasă Evenimente Agenda culturală a săptămânii 10–16 august: festival medieval, ateliere pentru copii, expoziții...

Agenda culturală a săptămânii 10–16 august: festival medieval, ateliere pentru copii, expoziții și spectacole folclorice în județul Suceava


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava propune sucevenilor și turiștilor o agendă bogată pentru perioada 10–16 august 2026, cu evenimente organizate de instituțiile sale sau desfășurate cu sprijinul administrației județene. Programul acoperă de la ateliere de artă pentru copii și expoziții de pictură până Festivalul medieval la Cetatea de Scaun și Festivalul tradițional al păstrăvului de la Ciocănești.

Între 10 și 14 august, Muzeul de Istorie Suceava găzduiește atelierele de artă pentru copii „Din secretele maeștrilor – lumină și culoare”. Activitățile se desfășoară zilnic între orele 09:00–12:00 și 13:00–16:00 și continuă seria organizată de Muzeul Național al Bucovinei. Tema acestei ediții este dedicată lui George Lowendal, scenograf și creator de costume, marionete și decoruri. Copiii vor învăța să confecționeze marionete, într-un format practic și creativ.

Începând de miercuri, 12 august, tot la Muzeul de Istorie Suceava, se deschide expoziția de pictură Nicolae Stoica. Lucrările pot fi vizitate zilnic între orele 10:00 și 18:00, până la 30 august. Pictorul Nicolae Stoica a reprezentat România la Bienala de la Veneția din 1942 și a avut o activitate importantă atât în domeniul picturii, cât și în restaurarea de artă religioasă.

Punctul de atracție al săptămânii rămâne Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, care se desfășoară între 13 și 16 august la Cetatea de Scaun a Sucevei, între orele 10:00 și 23:00. Peste 400 de cavaleri, domnițe, artiști și păpușari din România și alte șapte țări vor readuce atmosfera Evului Mediu între zidurile cetății. Programul include reconstituiri și dansuri medievale, spectacole cu foc și lasere, demonstrații ecvestre, teatru și Commedia dell’Arte, școli de luptă și tir cu arcul, muzică medievală, prezentări cu păsări de vânătoare, activități pentru copii și numeroase ateliere meșteșugărești. Festivalul este organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Muzeul Național al Bucovinei, împreună cu Primăria Municipiului Suceava.

Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” are, de asemenea, o prezență intensă în această săptămână, sub genericul „Bucovina-n cânt și joc”. Vineri, 14 august, de la ora 16:00, ansamblul și colaboratorii săi participă la manifestarea „Neamul nostru când se adună”, care are loc la Muzeul Satului. Sâmbătă, 15 august, tot de la ora 16:00, formația susține un spectacol în cadrul Zilelor Comunei Moldovița. Duminică, 16 august, de la aceeași oră, artiștii se află la Moara, unde marchează Zilele Comunei.

Tot în weekend, între 15 și 16 august, la Ciocănești se desfășoară Festivalul Național al Păstrăvului. Evenimentul reunește concursuri tradiționale de plutărit și pescuit, expoziții-concurs, lansări de carte, expoziții gastronomice și spectacole folclorice. Organizatorii sunt Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, împreună cu Primăria și Consiliul Local Ciocănești.

La Muzeul de Istorie Suceava rămân deschise, în intervalul orar 10:00–18:00, mai multe expoziții: „Patrimonii culturale vizibile: Costume tradiționale din România și Japonia” (până la 4 octombrie), „Moda la Porțile Levantului” (până la 4 octombrie), expoziția de pictură Valentin Sava (până la 29 august) și, din 12 august, expoziția Nicolae Stoica.

Programul evenimentelor poate suferi modificări. Pentru informații actualizate, organizatorii recomandă consultarea paginilor oficiale. Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul Consiliului Județean Suceava: https://www.cjsuceava.ro/.


Intră acum și în grupul de