Alianța Franceză din Suceava va găzdui miercuri, 21 octombrie 2026, de la ora 17:00, evenimentul cultural și educațional „Paroles en scène – harmonie entre poésie, théâtre et musique”, organizat în cadrul programului „După-amiezile francofone la Suceava”. Manifestarea reunește elevi și profesori din mai multe unități de învățământ din județ, într-un proiect menit să promoveze limba franceză și valorile francofoniei prin intermediul artei.
Activitatea se desfășoară în cadrul parteneriatului educațional interșcolar județean „Paroles en scène” și aduce pe aceeași scenă elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială Zvoriștea, Școala Gimnazială Verești și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, coordonați de cadrele didactice implicate în proiect.
Publicul va avea ocazia să urmărească un program divers, care include recitaluri de poezie, reprezentații teatrale și momente muzicale interpretate de elevi. Prin aceste activități, participanții își vor valorifica talentul și creativitatea, având totodată oportunitatea de a exersa comunicarea în limba franceză într-un cadru atractiv și interactiv.
Organizatorii subliniază că evenimentul urmărește nu doar dezvoltarea competențelor lingvistice ale elevilor, ci și apropierea acestora de cultura și civilizația franceză, într-o atmosferă bazată pe colaborare, expresivitate artistică și entuziasm.
Inițiativa își propune să stimuleze interesul tinerilor pentru limba franceză și să le ofere un spațiu de exprimare și afirmare personală. De asemenea, proiectul promovează cooperarea între comunitățile școlare din mediul urban și rural, dezvoltând spiritul de echipă, încrederea în sine și competențele de comunicare ale participanților.
Prin activități de acest tip, elevii au posibilitatea să descopere noi perspective de dezvoltare personală și educațională, folosind arta și francofonia ca instrumente de învățare și dialog cultural.
Evenimentul face parte din proiectul „Alianţa Franceză din Suceava – motor de dezvoltare culturală a Bucovinei”, derulat cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava.






