Comedia “Despre oameni si melci” va fi lansata si la USV


Intră acum și în grupul de

Caravana „Despre Oameni și Melci” ajunge la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în acest week-end prin intermediul parteneriatului dintre USV și Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc, informează într-un comunicat de presă, prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector în cadrul instituţiei sucevene.

„Vineri, sâmbătă și duminică, de la orele 17.00 și 19.00 veți putea viziona cel mai nou film al regizorului Tudor Giurgiu, << Despre Oameni şi Melci >> , cu o distribuție internațională incluzându-i pe actorii: Andi Vasluianu, Monica Bârlădeanu, Dorel Vișan, Jean François Stevenin şi Robinson Stevenin.

Scenariul filmului pleacă de la o întâmplare reală și prezintă povestea deopotrivă tristă şi comică a unui grup de angajaţi de la uzina << ARO >> , care, în 1992, aflaţi în pericol să îşi piardă locul de muncă, au o idee neobişnuită pentru a salva fabrica de la faliment. Scenariul îi aparține lui Ionuț Teianu, care s-a stabilit în Franța după ce a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București”, spune Dimian.

În document se mai arată că, campania de lansare a comediei “Despre oameni și melci” își propune în mod clar să readucă publicul aproape de filmul românesc, de actorii săi excepţionali, prin intermediul unei povești care deopotrivă emoționează și binedispune. Răspunsul excelent primit din partea publicului la cele 3 proiecții de avanpremieră ale filmului la Cluj și Sibiu în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), au determinat lansarea uneia dintre cele mai ample campanii de presă şi promovare pentru o premieră cinematografică din România.

„Universitatea << Ștefan cel Mare >> sprijină acest ambițios proiect cultural care vizează revenirea la starea de normalitate a cinematografiei românești și promovarea creațiilor autohtone. Proiecțiile filmului vor avea loc în Auditorium << Joseph Schmidt >> în zilele de 5, 6 și 7 octombrie începând cu orele 17:00 și 19:00.

Informații și bilete se pot obţine la numărul de telefon: 0742/242.281. Prețul unui bilet este de 5 lei”, se precizează în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de