„Motive grafice in broderia traditionala romaneasca si tehnici moderne de redare”, la Hanul Domnesc din Suceava


Intră acum și în grupul de

Comunitatea virtuală Meșteșugari Români (www.mestesugariromani.ro), cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Național, organizează, pe parcursul lunii noiembrie 2012, în trei oraşe din ţară (Bucureşti, Arad şi Suceava), o serie de expoziţii – atelier de o zi cu tema „Motive grafice în broderia tradițională românească și tehnici moderne de redare”, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii Muzeului Bucovinei.

Potrivit acestora, la Suceava, activitatea va fi marcată în data de 10 noiembrie 2012, la Muzeul Etnografic – Hanul Domnesc (str. Ciprian Porumbescu, nr.5) din cadrul Muzeului Bucovinei.

Acțiunea face parte dintr-un proiect mai amplu și are ca scop descoperirea și popularizarea patrimoniului imaterial românesc autentic care se află pe cale de dispariție.

În documentul citat se arată că expozițiile-atelier de o zi, organizate pe parcursul lunii noiembrie, urmăresc să evidențieze în motivele grafice specifice broderiei tradiționale românești, influenţe, stiluri de cusături, tipuri de țesături și suporturi specifice fiecărei regiuni.

Prin vizitarea acestor expoziții se pot afla mai multe detalii despre motivele grafice specifice broderiei tradiționale românești, cum se confecționează o ie tradițională, cum se poate broda acasă cu ajutorul unui laptop şi a unei simple maşini de cusut cu modul de brodare, cum se pot promova și comercializa creațiile proprii.

“Expozițiile-atelier îşi propun să promoveze şi debutul artistic prin încurajarea şi inițierea artiștilor în abordarea broderiei tradițioale cu ajutorul tehnicilor moderne. Proiectul are ca obiectiv și sporirea capacităţii organizaționale a artizanilor prin punerea la dispoziția acestora a unui portal de comunicare și a unei platforme de comercializare a creațiilor proprii”, precizează organizatorii manifestării.


Intră acum și în grupul de