Intră acum și în grupul de
În Catedrala Romano – Catolică “Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava vor răsuna, duminică seară, acordurile Orchestrei Royal Symphony, care va susţine concertul “Bijuterii imperiale vieneze”, sub bagheta dirijorului Michael Beck.
Potrivit directorului Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, manifestarea este inclusă în programul “Crăciun în Bucovina” şi este organizată de Consiliul Judeţean Suceava împreună cu Clubul oamenilor de afaceri germani la care vor asista reprezentanţi de la cel mai înalt nivel al ambasadelor Austriei, Germaniei şi Elveţiei, precum şi oameni de afaceri germani.
El a spus că orchestra va avea ţinute de epocă, iar în program sunt incluse Concertul pentru pian şi orchestră în Re major de Joseph Hayden având-o ca solistă pe pianista Tatiana Pocinoc, “Ave Maria” de Franz Schubert avându-l ca solist pe tenorul Florin Gusgă, iar în partea a doua sunt incluse Uvertura la opereta Waldmeister de Johann Strauss II, “Ohne Sorgen” -Polka op.271, “Feuerfest” – Polka op. 269 şi “Jokey Polka” de Joseph Strauss, “Schatzwalzer” de Johann Strauss II, “Pizzicato Polka” de Johann Strauss şi Joseph Strauss II şi “Trisch-trasch Polka” de Johann Strauss. Concertul se va încheia cu două lucrări de Crăciun.
Emil Ursu a mai declarat că la Consiliul Judeţean Suceava se va desfăşura şi o întâlnire cu oamenii de afaceri germani în vederea găsirii de oportunităţi de investiţii în zonă.
Directorul Complexului Muzeal Bucovina a mai spus că dirijorul acestui concert, Michael Beck, s-a născut în județul Sibiu, dar a emigrat la vârsta de 20 de ani, în Germania, a urmat cursurile Universităţii de Muzică din Köln, absolvind două specializări: profesor de clarinet și dirijat de orchestră. Dirijorul Michael Beck este doctor în Muzică – Dirijat și Doctor Honoris Causa al Universității „Petre Andrei” din Iași.
În decursul anilor a fost directorul și dirijorul mai multor orchestre și formații corale din nord-vestul Germaniei, fiind dirijorul permanent al Orchestrei de tineret din Wuppertal și al orchestrei Bergisches Kamerorchester, formații cu care a întreprins turnee numeroase în Europa și peste ocean, în Canada și SUA, realizând înregistrări Radio și Tv, precum și înregistrări pe CD și DVD, în Germania, România și în alte țări în care a concertat.
Între anii 1991 – 2003, Michael Beck a activat ca profesor la Universitatea de Muzică Köln – secția Wuppertal, în cadrul specializării dirijat de orchestră.
În ultimii ani, maestrul Michael Beck a desfășurat numeroase proiecte de colaborare și Socrates – în calitate de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București și al Universității de Arte „G. Enescu” din Iași, materializate în turnee cu orchestrele acestor instituții în Germania și Italia și cursuri de măiestrie.
Începând din anul 2009 desfășoară o prodigioasă activitate în calitate de dirijor al orchestrelor Universității de Arte „G. Enescu Iași, susținând la pupitrul acestora numeroase concerte și turnee în România și Republica Moldova.
Repertoriul său include genuri diferite, de la muzică a cappella la muzică simfonică, vocal –simfonică și de operă. Studiul intensiv al muzicii lui Mendelssohn –Bartholdy l-a condus la remarcabile interpretări ale oratoriilor „Paulus” și „Elias” în Germania și alte țări europene.
A înființat diferite festivaluri muzicale, dintre care amintim Coesfelder Kammermusiktage, Solinger Musiktage für junge Interpreten, Musica Sacra dal Mondo.
Intră acum și în grupul de