Trupa suceveana “ONIX” concerteaza la Muzeul de Istorie


Intră acum și în grupul de

spectacol onixMuzeul de Istorie din Suceava va găzdui sâmbătă, 2 februarie 2013, de la ora 18.00, un concert susţinut de formaţia ONIX, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii instituţiei sucevene.

Potrivit acestora, formaţia ONIX este compusă din trei elevi ai Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava (Andrei Mihai Ropotă, Ştefan Marcu, Robert Teodorovici) şi a debutat în data de 22 decembrie 2012, la Muzeul Bucovinei, în cadrul evenimentului cultural polivalent  anual intitulat “Noaptea cea mai lungă””, alături de trupa “Hara”.

Programul va cuprinde cover-uri, balade rock şi un recital solo de chitară. În cadrul spectacolului vor evolua intercalat şi alţi tineri interpreţi invitaţi, cu momente muzicale şi de actorie. Manifestarea este realizată prin colaborarea dintre Muzeul Bucovinei şi Forumul Democrat German Suceava.


Intră acum și în grupul de