Festivalul Francofon „Primavara poetilor”, la Biblioteca Bucovinei


Intră acum și în grupul de

Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” din Suceava organizează în perioada 9-24 martie, o serie de evenimente culturale puse sub egida Festivalului Internaţional „Primăvara poeţilor” – Le Printemps des Poètes 2013, informează într-un comunicat de presă, directorul instituţiei sucevene, Gabriel Cărăbuş.

Potrivit acestuia, agenda evenimentelor organizate în Bucovina este foarte bogată şi include manifestări care celebrează forţa poeziei în societate şi rolul poeziei în modelarea personalităţii umane.

Afis LE PRINTEMPS DE POETES_3(1)Festivalul Le Printemps des Poètes, aflat la a XV-a ediţie în Franţa, a fost importat în România prin demersurile poetei şi traducătoarei Linda Maria Baros, iar la Suceava a fost adus pentru prima dată de Ştefan Alexandru Băişanu, el însuşi poet (volumul său de poezie “Cartea schimbărilor: eu, tu si alţii…” a fost lansat în anul 2005 cu prilejul festivalului francofon, ce se desfăşura la acea dată în 53 de ţări francofone, inclusiv România).

În document se mai arată că ultimele şapte ediţii ale festivalului Primăvara Poeţilor sub egida Le Printemps des Poètes, la Suceava şi în Bucovina, au fost organizate de Consiliul Judeţean Suceava prin Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, printr-un program iniţiat şi coordonat pe tot acest parcurs de scriitoarea Angela Furtună. În cadrul acestui program de succes pentru francofonia bucovineană şi românească sunt celebrate anual şi Ziua Internaţională a Francofoniei, la 20 martie (marcând înfiinţarea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei), precum şi Ziua Mondială a Poeziei, la 21 martie (sărbătoare UNESCO).

„În fiecare an, festivalul francofon adoptă o temă. Anul 2013 se va derula sub tematica Les voix du poème (Vocile Poeziei), încurajând poezia şi deopotrivă muzica, spiritul cantabil al poeziei şi vieţii actuale, nevoia de muzicalitate a sufletului omului contemporan, spiritul tinerelor generaţii – care adoptă cu entuziasm tehnici de învăţare şi comunicare prin muzică şi poezie cântată”, spune Cărăbuş.

Din Agenda suceveană a festivalului francofon Primăvara Poeţilor:

– 9 şi 10 martie, lansări la Talcioc Cultural, prin iniţierea unor Seri francofone de muzică, poezie, film, lecturi publice şi comunicare

– 11-16 martie, Uniunea Scriitorilor din România şi Filiala Moldova a Institutului Cultural Român, împreună cu Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei şi Alexandria Librării organizează, la Iaşi, Fălticeni şi Suceava, lansări ale volumului Monica Lovinescu.  Est-etica, I – Geneze, de Angela Furtună, precum şi un Medalion Literar: Poeziile din viaţa Monicăi Lovinescu

– 15 martie – vor avea loc evenimente la Biblioteca Bucovinei, sub titlul Poetică şi  Cinemagie – Mari voci pe Mapamond ale artei teatrale şi cinematografice româneşti. In Memoriam: Jules Cazaban (1903-1963), Jean Negulesco (1900-1993), Edward G. Robinson (1893 – 1973). Medalioane. Vizionări de filme, audiţii şi lecturi publice

– 16 martie, la Shopping City Suceava şi Alexandria Librării: Recital de muzică și poezie Ioan Mateiciuc şi invitaţii săi (Muzică şi poezie, recitaluri şi lecturi publice)

– 19 martie, ora 12, la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava: recitaluri, lecturi şi decernarea Premiului Literar „Iulia Leo Miza”, iniţiat în 2011 de scriitoarea Angela Furtună

– 20 martie, ora 12, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni: Ziua Mondială a Francofoniei – recitaluri de muzică şi poezie, lecturi publice

– 21 martie, lecturi în diverse instituţii de învăţământ şi publice: Ziua Mondială a Poeziei. Maraton Literar Pablo Neruda – Ora 12, Ora Poeziei în Bucovina

– 22 martie, ora 12, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava: Vocile poemului, Lecturi  publice

„Pe de altă parte, biblioteca judeţeană pune permanent la dispoziţia publicului un important fond de carte în limba franceză, în cadrul Secţiei de Limbi Străine.

Evenimentele din cadrul Festivalului celebrează, în spiritul francofoniei, diversitatea lingvistică şi multiculturalitatea, dialogul între culturi şi creativitatea interculturală”.

Cei care doresc să se afilieze la programul de faţă, o pot face, fiind invitați să se adreseze bibliotecii sucevene până la data de 1 martie, cu menţiunea că agenda evenimentelor se va completa pe parcurs”, transmite Cărăbuş.

Manifestarea va avea loc cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, Alexandria Librării, Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiului Naţional „Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiului Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava şi Pub-ului Talcioc Cultural.

 


Intră acum și în grupul de