Promotia 2002, din nou la Colegiul “Alexandru cel Bun”din Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Comunicat de presă

Ultimii ani au însemnat schimbări diverse în ceea ce priveşte şcoala şi sistemul de educaţie. Unele mai bune, altele mai eficiente, sau poate cu efecte mai de durată. Şcoala în sine se confruntă cu probleme în fiecare an, în fiecare zi, în fiecare clipă. Într-o perioadă plină de frământări şi de aşteptări, cadrele didactice îşi permit puţine momente de linişte şi de bucurie.

Şi totuşi acestea există. La Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului, promoţia 2002 a simţit nevoia unei întoarceri, a unui feedback după 11 ani departe de şcoala pe care au absolvit-o. Atipic pentru tradiţia colegiului care celebrează din 10 în 10 ani prin întâlnirea cu cei care au studiat aici. Atipic şi totuşi atât de special. A fost un moment al regăsirii, al emoţiilor unice, al reîntoarcerii şi nu în ultimul rând al amintirilor. A fost nevoie de un colectiv de organizare care să pună ordine în momentele întâlnirii şi care să ducă povara dulce a convocării celor din cataloage. Acest colectiv a fost stabilit încă de la absolvirea liceului, acum 11 ani.

Iată-ne în aula colegiului, un grup de cadre didactice şi un grup de elevi, schimbaţi, maturizaţi şi dornici de vorbă. S-a făcut, nu mulţi au răspuns PREZENT, dar cei care au fost acolo au venit cu drag, din curiozitate şi poate din acel respect pentru instituţia care i-a ajutat să devină ceea ce sunt astăzi. Au răspuns prezent foşti elevi ai colegiului veniţi special pentru eveniment din Italia, din Spania sau de foarte aproape.

Humor

Medici veterinari, profesori corespondenţi la facultăţi de prestigiu, profesori în învăţământul preuniversitar, economişti, lucrători în domeniul medical, absolvenţi sau nu ai unor instituţii de învăţământ superior, foştii elevi au vizionat mai întâi înregistrarea cursului festiv în cadrul căruia îşi exprimaseră visele de viitor care s-au concretizat în mare parte. Imaginile cu ei în clasa a XII-a şi a IX-a au însufleţit atmosfera, adulții de azi rememorând momente mai amuzante sau mai grave din existenţa lor de liceeni. Au povestit apoi despre devenirea lor, despre familia pe care o au, despre copiii lor, au prezentat tuturor cartea lor de vizită şi au mulţumit pentru tot ce li s-a oferit. Cuvântul doamnei profesor Nicolina Doina Bighei în calitate de diriginte, al actualei doamne director Mihaela Ursaciuc precum şi a profesorilor prezenţi, a destins atmosfera, a colorat momentul şi a recreat legături care se credeau dispărute. Într-o clipă, totul s-a umplut de trandafiri albi sau coloraţi, semn simplu şi în acelaşi timp plin de sens al trăirilor intense.

Seara a fost elegantă şi de un rafinament deosebit, muzica a fost cea de pe vremea liceului, din 2002, selecţia reuşită şi antrenantă a făcut ca persoane de vârste atât de diferite să capete aceeaşi vârstă. Mulţumim în numele colectivului de cadre didactice de la Colegiul “Alexandru cel Bun” pentru iniţiativă, pentru bun gust şi pentru ceea ce am trăit împreună, mulțumim  tuturor celor care s-au întors cu un gând bun către noi, mulţumim pe această cale promoţiei 2002!

Prof. Luminiţa Cîmpan, Colegiul Alexandru cel Bun, Gura Humorului

 

 

 


Intră acum și în grupul de