Proiectii de filme la Observatorul Astronomic al Universitatii “Stefan cel Mare” din Suceava

europe_stars_blurayObservatorul Astronomic al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava va găzdui proiecţia unor filme de astronomie, în format Blu-Ray sau 3D, informează într-un comunicat de presă, prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector pentru imaginea universităţii. Potrivit acestuia, toate proiecţiile se vor face în Sala de Conferinţe a Observatorului Astronomic. Preţul unui bilet va fi de 5 lei.

Programul lunii martie 2013 include:

Joi şi vineri, respectiv în data de 7 şi 8 martie, de la orele 18.00 şi 20.00 va fi proiectat filmul Europe to the stars (blu-ray). Durata 55 min. Capacitate – 70 locuri. Filmul este dedicat aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Observatorului European din Emisfera Sudică. Consultanţi ştiintifici pentru limba română: Mirel Bîrlan – Observatorul Astronomic Paris şi Emil Turcu – Observatorul Astronomic al USV.

Prezintă: cercetător ştiintific drd. Emil Turcu – Observatorul Astronomic al USV.

Miercuri, joi, vineri, respectiv 13,14,15 martie, de la orele 18.00 si 20.00 va fi proiectat filmul 7 Minuni ale Sistemului Solar (3 D). Durata 60 min. Capacitate – 22 locuri.

Miercuri, joi, vineri, respectiv 20, 21, 22 martie, de la orele 18.00 si 20.00 va fi proiectat filmul Imperiul Soarelui (1080p full HD). Durata 60 min. Capacitate – 70 locuri.

Miercuri, joi, vineri, respectiv 27, 28, 29 martie, de la orele 18.00 şi 20.00 va fi proiectat filmul Ordonând haosul (1080p full HD). Durata 60 min. Capacitate – 70 locuri.