“Atelier de origami”, la Biblioteca Bucovinei

origamiBiblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” din Suceava anunţă organizarea unor noi activităţi interactive cu copiii. Potrivit directorului instituţiei sucevene, Gabriel Cărăbuş, este vorba despre un “Atelier de origami”, care va fi deschis joi, 28 martie 2013, de la ora 17.00, la Secţia Împrumut pentru copii a bibliotecii judetene.

Ulterior, activităţile cu copiii înscrişi vor avea loc săptămânal (o săptămână – vineri, urmatoarea săptămână – joi).

“Arta origami stimulează gândirea şi fantezia, dezvoltă simţul tactil. Sub îndrumarea unor instructori voluntari şi cu ajutorul imaginaţiei, copiii vor realiza diverse modele origami din hârtie”, precizează Cărăbuş.

“Atelierul de origami” va fi coordonat va fi coordonat ing. Nicoleta Tipa, alături de instructorii voluntari – Anastasia Iaz şi Areta Cărbuneanu.