Cursuri gratuite de dansuri pentru copii, la Iulius Mall Suceava

Lansare carte Consilierea pentru  dezvoltare sociala si emotionala a copiilor cu aptitudini inalte_IM  SV_2013Comunicat de presă

Sucevenii care îşi petrec timpul liber la Iulius Mall se vor bucura de artă, literatură, activităţi recreative şi evenimente caritabile, pentru a îmbogăţi sesiunile de cumpărături din această săptămână.

Vineri, 29 martie 2013, de la ora 18.00, părinţii şi dascălii sunt invitaţi la o lecţie despre sprijinirea copiilor cu abilităţi deosebite. Librăria Cărtureşti găzduieşte lansarea cărţii „Consilierea pentru dezvoltare socială şi emoţională a copiilor cu aptitudini înalte”, semnată de conf. univ. dr. Aurora Adina Ignat.

În week-end, Iulius Mall propune bucovinenilor un eveniment caritabil. Pe 30 şi 31 martie, Ordinul Voluntarilor organizează expoziţia „O carte, o speranţă”. Proiectul îşi propune ca prin vânzarea de cărţi şi obiecte handmade să ofere ajutor pentru două familii nevoiaşe din judeţele Botoşani şi Suceava. Iniţiativa a fost sprijinită de cadrele didactice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, prin donarea de cărţi, şi de studenţi, prin confecţionarea de articole handmade.

Până pe 31 martie, pasionaţii de artă vor putea admira la Iulius Mall expoziţia de pictură şi grafică „Flori pentru Flori”. Rodica Alexandru şi Aura Pan prezintă publicului sucevean 26 de lucrări al căror subiect este floarea.

BoomDance_IM SV_ 2013Iulius Mall continuă să îi răsfeţe pe prichindei cu activităţi antrenante şi amuzante. În fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, cei mici sunt aşteptaţi să înveţe gratuit să danseze samba, salsa, rumba, tango, vals vienez, vals lent, cha cha, quickstep, jive şi slow foxtrot. Lecţiile ritmate încep la ora 18.00, în sala Boomdance, de la etajul mall-ului.

Sâmbătă, 30 martie, de la ora 12.00, cei mici vor participa la atelierele de creaţie organizate la KidsLand. Năzdrăvanii vor petrece momente plăcute realizând mici opere de artă şi vor îmbina lucrul cu muzică şi voie bună.

Surpriza Iulius Mall din această săptămână pentru ştrengari este spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”. Duminică, de la ora 12.00, în zona Kidsland, talentaţii artişti ai Teatrului de Păpuşi „Puppet” vor da viaţă personajelor din îndrăgita poveste pentru copii.

Departament PR