Concert de cantari pascale, la Casa de Cultura Suceava


Intră acum și în grupul de

Concert-Pascal-TomisArhiepiscopia Tomisului şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în colaborare cu Universitatea „Ovidius” Constanţa, Facultatea de Teologie – Artă Sacră organizează marţi, 23 aprilie 2013, de la ora 17.00, la Casa de Cultură Suceava, concertele de cântări pascale, „Postul Mare, cântări şi versuri” şi „În vremea aceea”, informează reprezentanţii instituţiei sucevene.

Potrivit acestora, Ansamblul Artistic „Balada Bucovinei” şi ale şase corale din judeţ vor încânta auditoriul prezent pentru a rememora Patimile şi Învierea Mântuitorului. Din partea Scaunului Tomiţan, constănţenii vor participa cu două corale – „Armonia” şi „Cuvânt Bun”. La manifestare va fi prezent consilierul cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, lect. univ. drd. preot Valeriu Roman.

Intrarea este liberă!


Intră acum și în grupul de