Intră acum și în grupul de
Clubul Rotary Suceava Bucovina organizează în perioada 17-19 iunie 2013, Zilele „Matei Vişniec”. Suita de evenimente teatrale de rezonanţă, oferite în acest context publicului sucevean şi rădăuţean, sunt reunite într-un festival organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Asociaţia Vatra Satului, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Casa de Cultură din Suceava, Talcioc Cultural, Iulius Mall Suceava, Primăria Municipiului Rădăuţi, Casa de Cultură Rădăuţi, Cabinet av. Traian Andronachi şi Casa Vatra, informează într-un comunicat de presă, Carmen Veronica Steiciuc, consultant artistic CCPCT Centrul Cultural Bucovina.
Potrivit sursei citate, Festivalul îşi propune să aducă în faţa publicului spectacole montate după piese semnate de unul din cei mai importanţi dramaturgi al momentului, scriitorul şi publicistul român Matei Vişniec, în prezenţa autorului. Evenimentele promovează imaginea şi opera dramaturgului bucovinean în Suceava şi în Rădăuţi, localitatea unde s-a născut, şi se adresează în special tinerilor, elevi şi studenţi, dar şi publicului larg de orice vârstă, textele semnate de Matei Vişniec fiind receptate şi apreciate de toţi cei care intră în contact cu opera lui.
Compania Trap Door Theatre din Chicago, Statele Unite ale Americii, în premieră absolută în Bucovina
În cadrul acestui Festival vor avea loc patru spectacole de teatru, două la Suceava şi două la Rădăuţi, dialoguri-conferinţe, lansări de carte. Sunt invitate – Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, cu piesa „Occident Express”, regia Alexandru Boureanu şi, în premieră absolută în Bucovina, Compania Trap Door Theatre din Chicago, Statele Unite, cu spectacolul: „Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals”, regia Istvan Szabo, care va fi interpretat în limba engleză, cu traducere automată în limba română pe un ecran. Vor fi prezenţi la Suceava regizorul Mircea Cornişteanu, directorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, precum şi regizorii Alexandru Boureanu şi Istvan Szabo. În calitate de invitat de onoare şi-a anunţat prezenţa domnul Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, membru al juriului care acordă statutul de “capitală europeană a culturii”.
În document se mai arată că, proiectul acoperă un segment aproape invizibil al culturii sucevene, respectiv teatrul. Rezultatul estimat este atragerea publicului, în special a generaţiei tinere spre teatru, dar şi construirea unui eveniment teatral profesionist, care să aibă continuitate şi care să ofere în fiecare an publicului sucevean spectacole inedit şi de calitate.
Obiectivele proiectului Zilele „Matei Vişniec” sunt: revitalizarea mişcării teatrale din Bucovina şi promovarea pieselor celebrului dramaturg bucovinean Matei Vişniec în spaţiul unde s-a născut; promovarea profesionalismului şi calităţii din lumea teatrului; conştientizarea necesităţii spectacolelor de teatru şi a unui teatru ca instituţie profesionistă, în viaţa culturală a unui oraş; aducerea în prim plan a dramaturgiei bucovinene de valoare, promovarea în Bucovina a spectacolelor montate după piese semnate de Matei Vişniec şi jucate în alte limbi şi pe alte continente; atragerea tineretului spre teatru, promovarea valenţelor teatrului şi rolul lor în dezvoltarea spirituală a tinerilor.
„In cadrul acestui festival, domnul Matei Vişniec l-a invitat pe directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, domnul Constantin Chiriac, să participe la Suceava la o discuţie legată de experienţa sa şi de modul în care este atribuit titlul de capitală culturală europeană. Conferinţa-dialog cu domnul Constantin Chiriac va fi moderată de dramaturgul Matei Vişniec şi va avea loc în data de 19 iunie 2013, la ora 11.00, în sala de la Auditoriumul << Joseph Schmidt >> din cadrul Universităţii << Ştefan cel Mare >> Suceava”, transmite Steiciuc.
Potrivit acesteia, la întâlnire sunt invitaţi să participe cât mai mulţi iubitori ai culturii, universitari, profesori, studenţi, scriitori, ziarişti şi responsabili politici din Suceava şi din judeţ.
„Festivalul Internaţional de la Sibiu, care sărbătoreşte 20 de ani de existenţă, este o mare reuşită românească. În fiecare an, datorită acestui festival, România devine un loc de pelerinaj cultural pentru companii de teatru care vin uneori din 40 sau 50 de ţări. Anul acesta, de exemplu, în cadrul Festivalului de la Sibiu a fost imaginată o stagiune franceză la care participă teatre şi companii prestigioase din Franţa, precum Théâtre du Soleil creat de Ariane Mnouchkine şi Odéon Théâtre de l’Europe.”, a mărturisit Matei Vişniec, care consideră că sunt şanse reale şi pentru Bucovina să intre în competiţia pentru capitală culturală europeană: „Întregul oraş s-a transformat datorită acestui eveniment cultural, momentul de apogeu fiind anul 2007 când Sibiul a avut titlul de capitală europeană a culturii. Consider că oraşul Suceava are toate şansele de a intra şi el într-o astfel de competiţie, pentru a obţine această vizibilitate internaţională şi europeană, împreună cu toată regiunea istorică a Bucovinei. Mai multe strategii există în acest sens, una dintre ele fiind o eventuală alianţă cu un alt mare oraş al ţării. Un vis nu devine realitate decât prin adoptarea unor iniţiative şi prin tenacitatea curajului. Ca un bucovinean care trăieşte de 25 de ani între Franţa şi România, ca jurnalist la Radio France Internationale, pasiunea pentru regiunea mea natală nu a făcut decât să crească în tot acest timp. Îmi permit deci să visez pentru această minunată regiune care este Bucovina şi să vă propun, concret, o întâlnire cu domnul Constantin Chiriac, pentru o discuţie privind şansele Bucovinei de a accede la statutul de capitală culturală europeană.”
De asemenea, Matei Vişniec propune şi crearea unui Festival Internaţional de Teatru la Suceava, cu ramificaţii şi în alte zone ale judeţului. Festivalul de la Sibiu, unde sosesc anual enorm de multe trupe străine, are toată deschiderea spre parteneriate de acest tip. O “axă” bucovineană a Festivalului de la Sibiu ar fi posibilă, astfel încât, anual, câteva dintre trupele străine care vin la Sibiu să-şi poată continua turneul în zona noastră.
Ca moderator al discuţiei, scriitorul Matei Vişniec va aborda şi tema culturii ca vector economic, cu un accent pe modul în care spaţiul urban şi comportamentele sociale pot fi modelate prin cultură.
Programul festivalului este următorul:
• 17 iunie 2013 – Rădăuţi:
Ora 18.00 – Gara din Rădăuţi. Spectacolul Occident Express, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova;
Ora 20.00 – Casa de Cultură Rădăuţi – dialog cu actorii Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova şi cu regizorii Alexandru Boureanu şi Mircea Cornişteanu, directorul Teatrului Naţional din Craiova.
• 18 iunie 2013 – Suceava:
Ora 17.00 – Casa de Cultura Suceava. Spectacolul Occident Express, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova;
Ora 18.15 – Casa de Cultura Suceava. Înmânarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Suceava scriitorului Matei Vişniec. Dialog despre teatru ca oglindă critică a societăţii, cu Matei Vişniec şi cu regizorul Mircea Cornişteanu;
Ora 20.00 – Talcioc Cultural, Suceava. Spectacolul „Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals”, Trupa Trap Door Theatre din Chicago
• 19 iunie 2013
Ora 18.00 – Casa de Cultură Rădăuţi. Spectacolul „Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals”, Trupa Trap Door Theatre din Chicago – dialog cu actorii americani după spectacol.
Prin arta teatrală pe care o promovează, Zilele „Matei Vişniec” se înscriu şi în Festivalul European al Artelor „Ciprian Porumbescu”.
Poet şi dramaturg român, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1984, Matei Vişniec trăieşte între două lumi, între România şi Franţa, între limba română şi cea franceză, între pasiunea pentru literatură şi cea pentru jurnalism. Stabilit la Paris din 1987, Matei Vişniec este considerat unul din cei mai importanţi autori dramatici ai momentului, una din vocile cele mai subtile pe care le auzim astăzi în Europa.
Intră acum și în grupul de