Loredana, Vunk si Ruby concerteaza, in acest week-end, la Iulius Mall Suceava

Iulius Mall Suceava a pregătit un week-end muzical şi cu promoţii ispititoare pentru clienţii săi. Loredana, Vunk şi Ruby sunt artiştii care îşi dau întâlnire cu fanii bucovineni, în acest sfârşit de săptămână, la Iulius Mall, anunţă Departamentul de PR al complexului comercial, într-un comunicat de presă.

loredana

Potrivit sursei citate,  sâmbătă, 27 iulie 2013, de la ora 20.00, în parcarea Iulius Mall Suceava începe maratonul distracţiei pe cele mai îndrăgite refrene ale momentului. Loredana, Vunk şi Ruby vor susţine concerte de excepţie, în cadrul proiectului “Ciuc Music. Live Music”. Caravana va poposi în şase mari oraşe din ţară, Suceava fiind a patra locaţie în care vor concerta cele trei nume îndrăgite ale scenei muzicale autohtone.

„Pe lângă hiturile momentului, iubitorii acordurilor ritmate vor avea prilejul de a se delecta şi cu premii speciale. În luna iulie, toţi clienţii care au cumpărat produse Ciuc, din hypermarketul Auchan sau de pe terasa special amenajată la intrarea in Iulius Mall, au primit taloane de participare la concursurile inedite, organizate în pauzele concertului. Astfel, Ciuc îi va răsplăti cu patru chitări electrice cu autografele artiştilor şi zece mp4 playere.

 Sfârşitul de săptămână petrecut la Iulius Mall Suceava este îmbogăţit cu oferte irezistibile pentru sesiuni de shopping cu stil. Clienţii îşi vor completa garderoba cu articolelele mult râvnite, la promoţii de până la 70%. Zilnic, până duminică, 28 iulie, primii 100 de clienţi care fac cumpărături de minimum 100 de lei vor fi răsplătiţi cu premii răcoritoare”, se mai arată în comunicatul de presă.