„Teatru la Cetate” – un preambul la un viitor festival de teatru in 2014


Intră acum și în grupul de

afis teatru la cetate 2013Muzeul Bucovinei, organizează în zilele de 10 şi 11 august, în Cetatea de Scaun a Sucevei, o serie de spectacole de teatru pentru copii şi pentru adulţi.

Potrivit directorului instituţiei sucevene, Emil Constantin Ursu, prin aceste reprezentanţii, reunite sub numele de „Teatru la Cetate”, se doreşte realizarea unui preambul la un viitor festival de teatru care să aibă loc la Suceava, începând cu anul viitor.

„Sperăm ca din 2014 să avem un festival de teatru. Am discutat cu diverşi specialişti. În România există o nişă- teatrul istoric, care ne oferă o paletă largă de piese”, a declarat Emil Ursu.

Vezi programul detaliat al spectacolelor în materialul video de mai jos:


Intră acum și în grupul de