Peste 1.500 de spectatori in prima noapte de Rock in Cetate (GALERIE FOTO)

Numărul participanţilor în prima noapte de spectacole din cadrul Festivalului Bucovina Rock Castle a depăşit aşteptările organizatorilor. Potrivit acestora, numărul iubitorilor acestui gen de muzică a fost mai mare chiar şi faţă de ediţia precedentă ceea ce îi face pe organizatori să creadă că s-au organizat mai bine şi s-au ridicat la nivelul aşteptărilor participanţilor .

 

Bucovina Rock Castle se află la cea de-a treia ediţie, anul acesta fiind prezente 20 de formaţii de specialitate atât din ţară cât şi din Bulgaria, Ungaria sau Ucraina.

 

Deliciul spectatorilor în prima noapte de festival a fost trupa ucraineană JINJER a cărei solistă a demonstrat capacităţi vocale deosebite, dar surprizele nu vor înceta să apară, una dintre ele fiind reprezentată de participarea trupei PARTIZAN.

Pe scena amplasată în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Sucevei vor evolua însă şi alte trupe printre care se află ALTAR, REHAB NATION, LAST HOPE, OCS, LUNA AMARĂ ; D’EAGLE, REJECTION ori TOY MACHINES.

 

Festivalul de muzică rock va ţine până duminică noapte, concertele începând în jurul orelor 19:00 şi terminându-se după miezul nopţii.