O noua intalnire „Schimb de Carti”, sambata, la Planetariul din Suceava


Intră acum și în grupul de

afissssClubul de Iniţiativă Literară organizează sâmbătă, 12 octombrie 2013, la Suceava, o nouă întâlnire in cadrul programului naţional Schimb de Cărţi.

Potrivit organizatorilor, sâmbătă, 12 octombrie 2013, la ora 17:30, în Planetariu – Observatorul Astronomic USV (str. Universităţii, 13A), cititorii suceveni pasionați de literatură şi carte sunt așteptați pentru a împărtăși impresii şi idei despre universul cărţilor.

Schimb de Cărţi reprezintă o serie de întâlniri lunare ce se desfășoară în mai multe oraşe din România (şi nu numai).

Acest gen de eveniment a fost lansat în 2007 de către bookblog.

Pe scurt, participanții iubitori de lectură şi literatură se întâlnesc pentru a schimba cărţi şi a discuta într-un cadru cât mai liber şi cât mai puţin rigid, la un ceai, un suc sau o bere despre cărţi, autori, edituri şi alte subiecte adiacente. Intrarea este liberă şi oricine poate participa!

Pentru Suceava, aceasta este a treia ediţie organizată de Clubul de Iniţiativă Literară şi a şasea ca eveniment al formatului Schimb de Cărţi. La această ediţie vor lua parte câţiva scriitori suceveni, pe lângă participanţi iubitori de lectură şi carte, mai precizează organizatorii.


Intră acum și în grupul de