WEEKEND DE POVESTE, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

BoboÎn luna cadourilor, Iulius Mall Suceava îi răsfaţă pe cei mici şi pe cei mari cu evenimente deosebite, care să le aducă în dar fericirea. Pentru acest sfârşit de săptămână, îndrăgita destinaţie de cumpărături şi petrecere a timpului liber a pregătit o agendă încărcată: târg de obiecte cu patina timpului, teatru de păpuşi, cursuri de dans, atelier de creaţie şi alte activităţi distractive, informează reprezentanţii complexului comercial.

Potrivit sursei citate, de joi până duminică, în perioada 5 – 8 decembrie 2013, amatorii de frumos sunt aşteptaţi la o nouă ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi, organizată în parteneriat cu Bucovinart. Parterul mall-ului va găzdui numeroşi participanţi din toate colţurile ţării, care vor expune cele mai frumoase piese încărcate cu amintiri. Cei care doresc să îşi îmbogăţească colecţiile de obiecte ancorate în trecut vor putea admira şi cumpăra piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii, cărţi, argintărie, ceasuri de colecţie, numismatică, filatelie, porţelanuri şi alte articole aparte.

Pentru că fiecare sfârşit de săptămână petrecut la Iulius Mall Suceava este interactiv, sâmbătă, de la ora 16.00, năzdrăvanii se vor reîntâlni cu amuzantul clovn Bobo. Îndrăgitul personaj îi aşteaptă să se joace împreună, să deseneze şi să modeleze baloane. În aceeaşi zi, de la ora 12.00, cei mici sunt aşteptaţi la atelierele de creaţie susţinute la KidsLand. Împreună cu alţi prieteni de vârsta lor, copiii îşi vor dezvolta abilităţile şi creativitatea, realizând decoraţiuni pentru pomul de Crăciun.

Prichindeii amatori de distracţie sunt invitaţi duminică, de la ora 12.00, în zona KidsLand, la un amuzant spectacol oferit de marionetele Teatrului de Păpuşi „Puppet”.

Sursa citată arată că seria evenimentelor dedicate celor mici include şi lecţiile gratuite de dans, oferite în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri. Începând cu ora 18.00, în sala Boomdance, de la etajul mall-ului, cei mai buni dansatori îi vor iniţia pe ştrengari în paşi de rumba, samba, salsa, tango, vals vienez, vals lent, cha cha, quickstep, jive şi slow foxtrot.

Începând de joi, pasionaţii sportului de iarnă găsesc deschis patinoarul Ice Dream. Arena de gheaţă va fi deschisă zilnic, între orele 14.00 şi 22.00, preţul unui bilet fiind 10 lei pentru copii, elevi sau studenţi şi 15 lei pentru adulţi. Doritorii pot închiria patinele de la Ice Dream, pentru 5 lei, dacă sunt copii, sau pentru 10 lei, dacă sunt adulţi.


Intră acum și în grupul de